ARAD. Proiectele de hotărâre vizând repartizarea excedentului bugetar al municipiului Arad şi adoptarea bugetului general de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 au fost cele mai fierbinţi subiecte aflate pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a Consiliului Local Municipal Arad.
Trei din trei: respinse
Primul care a luat cuvântul a fost consilierul Ionel Ciupe: „Am cinci amendamente – trei la excedent şi două la buget. Toate cele cinci sunt proiecte depuse de mine în decursul anilor – ultimul, depus anul trecut, în luna decembrie. Foarte pe scurt, o să mă refer la nemulţumirea pe care o am vizavi de Executivul Primăriei, de Secretariatul Primăriei, de cei din Serviciul Economic, mai exact de doamna director economic căreia i-am cerut sprijin: <Am cinci amendamente. Spuneţi de unde să diminuăm>. E normal, e chiar obligatoriu pentru cei amintiţi anterior să mă ajute şi pe mine şi pe ceilalţi consilieri. Nu aţi făcut acest lucru, deşi v-am rugat” – a subliniat Ionel Ciupe în deschiderea intervenţiei sale.
Apoi alesul local şi-a prezentat amendamentele la proiectul de hotărâre privind repartizarea excedentului bugetar al municipiului Arad. „Primul amendament face referire la un studiu de fezabilitate <pasaje pietonale subterane>; se diminuează cu 700.000 de lei suma de 9 milioane de lei alocată pentru Regenerare urbană. Al doilea amendament: <construire parc acvatic pe amplasamentul actualului ştrand Neptun>; suma propusă este de 800.000 de lei şi se diminuează din suma de 7.514.000 lei de la punctul 71.1. Amendamentul trei: studiu de fezabilitate <construire velodrom> în municipiul Arad, fie în zona străzii Mărului, fie în altă zonă; suma de 500.000 de lei se diminuează de la punctul 53.2, din suma de 7.500.000 de lei. Sunt proiecte deosebit de importante pentru Arad, astfel ca Aradul să nu devină un oraş plicticos. În ultimii ani de zile, nu am avut nicio investiţie serioasă. Vreţi să schimbăm faţa oraşului? Trebuie să avem curaj şi voinţă. La dumneavoastră, se pare că voinţă politică e mai puţină…” – a opinat Ionel Ciupe după ce cele trei amendamente ale sale au fost respinse de consilieri (cu 2 voturi „pentru” – Ciupe şi Lupaş – şi 18 abţineri).
Observaţiile lui Bulumac
Înainte de a trece la proiectul de hotărâre privind adoptarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Arad pentru anul 2020, a luat cuvântul Sebastian Bulumac (Plus). „Amendamentele” sale nu au fost tocmai amendamente, ci nişte observaţii făcute pe marginea proiectului de buget. Bulumac s-a referit la subvenţiile şi pierderile CET care „ne-au costat aproximativ 128 milioane de lei, adică 28 milioane de euro. Gândiți-vă ce s-ar putea face cu 28 de milioane de euro în Arad. Într-adevăr, cetățenii sunt bucuroși că există aceste subvenții și nu trebuie să plătească prețul real de producere a gigacaloriei. Dar eu cred că arădenii ar prefera ca CET-urile să fie profitabile sau măcar <pe zero> și în loc să alocăm bani pentru subvenții, să facem în Arad grădinițe noi sau parcuri și să investim mai mult în sănătate și educație.”
Sebastian Bulumac s-a referit şi la bugetul alocat Culturii, subliniind că principalelor evenimente culturale din Arad (Festivalul Internațional de Artă a Animației Euromarionete, Festivalul Internațional de Teatru Nou, Festivalul Internațional de Teatru Clasic, Rock Simfonic, Open Air 2020, Festivalul Internațional de Artă Contemporană, Festivalul de film documentar fArad, proiecții de cinema în aer liber, proiecții de filme în cartiere) li s-a redus din bugetul alocat, iar trei evenimente au fost anulate: Tâgul de carte în aer liber, Mini-stagiunea de operă pentru copii, Stagiunea lirică arădeană. În schimb, a remarcat Bulumac, a fost suplimentat bugetul de la Festivalul Florilor FlorAR (de la 250.000 la 500.000 lei), se doreşte organizarea a două festivaluri ale berii și organizarea a două evenimente noi: Dynamite Fight Show (pentru care Primăria alocă 200.000 lei) şi „Festivalul istoric al romanilor și cartaginezilor” (400.000 lei alocați).
Amendamente aprobate
După intervenţia lui Sebastian Bulumac, liberalii au propus mai multe amendamente. Primul a fost exprimat de Gheorghe Furde: pentru locuinţe, servicii de dezvoltare publică pentru revizia şi automatizarea gospodăriei de apă pentru incendiu în Zona Industrială Vest Arad se alocă credite de angajament în sumă de 10.000 lei şi credite bugetare în sumă de 585.000 lei (luate de la întreţinere şi reparaţii curente, în domeniul Transporturi).
Următoarele amendamente au fost citite de Laura Andres: *se iau 25.000 lei de la Biserica Creştină Penticostală Betel şi se dau la Biserica Penticostală El-Shaddai; *se alocă Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” suma de 4.000 lei, la titlul „cheltuieli asistenţă socială” (banii fiind luaţi de la Şcoala Gimnazială „Iosif Moldovan”); *se majorează cu suma de 2.000 lei fondul de rezervă bugetară (de la Poliţia Locală, titlul „cheltuieli de personal”); *se diminuează cu 4.000.000 lei creditele bugetare alocate pentru cheltuielile cu salariile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi se majorează cu suma de 4.000.000 lei creditele bugetare alocate serviciilor de întreţinere şi reparaţii curente în Transporturi.
Ultimul „amendament liberal” – referitor la introducerea unor obiective de investiţii – a fost prezentat de Roxana Tabuia: DALI Înlocuire şi modernizare elemente de joacă în spaţiile/parcurile de joacă pentru copii existente – 160.000 de lei; Proiect tehnic Regenerare urbană Zona Piaţa Catedralei – 2.352.000 lei; SF Amenajare toalete publice în municipiul Arad, 5 locaţii – 80.000 de lei; DALI Închidere platforme gospodăreşti – 160.000 de lei; se diminuează cu suma de 2.752.000 lei suma alocată pentru indemnizaţiile lunare ale persoanelor cu handicap grav.
Intervenţii social-democrate
Aşa cum a făcut-o şi în cadrul dezbaterii publice pe tema bugetului, alesul PSD Gheorghe Săplăcan a propus alocarea a 310.000 lei Parohiei Ortodoxe Române Şega II. Amendamentul său a fost respins cu 8 voturi „pentru” şi 12 abţineri.
A luat cuvântul şi Gheorghe Furău, care a precizat că „suma alocată de Primărie Sănătăţii – 2% – nu reprezintă, în realitate, mai mult de 0,4%”. Consilierul social-democrat şi-a exprimat acordul cu Sebastian Bulumac în ceea ce priveşte acţiunile culturale finanţate de Primărie: „se acordă mult prea puţini bani în raport cu potenţialul acestui oraş şi cu necesităţile reale”.
„În ceea ce priveşte siguranţa publică, aici cred că lucrurile s-au îmbunătăţit un pic de când este domnul director Toma şi de aceea nu am fost de acord să diminuăm suma de la Poliţia Locală pentru că, pe lângă toate celelalte, trebuie să ne simţim în siguranţă când ieşim seara sau noaptea în acest oraş. Ceea ce aş dori însă foarte mult ar fi – şi am depus aici o solicitare – să diminuăm cheltuielile inutile pe studii de fezabilitate, pe proiecte mai ales că 90% dintre ele nici nu s-au finalizat şi banii cheltuiţi sunt risipiţi de fapt. Numai pe banii care s-au alocat deja pentru studii de fezabilitate în domeniul sănătăţii puteam construi 10 maternităţi, nu una” – a conchis Gheorghe Furău.
Propunerile lui Ciupe
Deşi iniţial anunţase că are „două amendamente” la proiectul de buget, Ionel Ciupe a exprimat, în cele din urmă, „două propuneri care să fie votate la prima rectificare bugetară”. Prima propunere a vizat alocarea a 450.000 de euro pentru achiziţionarea Teatrului Vechi, iar cea de a doua s-a referit la alocarea a încă 2 milioane de lei pentru reabilitarea clădirilor din centrul istoric al Aradului (pe lângă cele 2 milioane deja alocate de Primărie).
Ionel Ciupe a ţinut neapărat ca propunerile sale pentru proxima rectificare (care rectificare nu se va întâmpla mai repede de 6 luni) să fie votate în CLM. O dorinţă mai… ciudată care, dată fiind insistenţa iniţiatorului, a fost îndeplinită. S-a votat, dar rezultatul votului a fost în defavoarea lui Ciupe: două voturi „pentru” (Ciupe şi Lupaş) şi 18 abţineri.
Trimite articolul
XNea Ciupe, am msi intrebat si cu alte dati, de ce ar vrea aradenii velodrom?!
Pasajele pietonale implica lucrari conexe, cu devietea retelelor subterane. Ati calculat cu ele?! Sau idea da bine la aradeni?!
Aqua parc pe locul strandului Neptun. Sunt convins ca, mai tii minte cum a aratat strandul Inainte de a fi fost distrus. Bun, partea din stanga, pare sa fie ok cum este, partea dindpre pod ar trebui reabilitata. Dar partea aceea pentru un aquapark ca lumea nu ajunge. Ia faceti un aquapark undeva pe linia Sofronea- Curtici-Dorobanti. Un aquapark presupune si parcari pentru cel putin 1000 masini. In zona strandului unde?!
Readuceti strandul la nivelul la care a fost. Acum sunt doua stranduri, din care partea dinspre pod este o caricatura
Pentru multi aradeni e foarte clar , Ciupe este singurul consilier cu initiative pragmatice , pentru aceasta ii transmit felicitarile noastre .