ARAD. Un echipaj al Poliției Locale care patrula în zona Boul Roșu a surprins, luni seara, în jurul orelor 22, în zona străzii Mucius Scaevola, un bărbat în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul în orașul Pecica, care-și satisfăcea nevoile fiziologice pe peretele unei alimentare, în spațiul public.
“Aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și la adăpostul întunericului, acesta s-a <ușurat> sub ochii trecătorilor indignați, uitând să țină cont de normele de conviețuire socială”, spun cei de la Locală.
Bărbatul a fost amendat cu 500 de lei, conform art.2, pct.1 din Legea 61/1991, conform căruia „constituie contravenţie săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”.
Ca măsură complementară a fost dispusă curățarea de către contravenient a peretelui afectat și a domeniului public.
Trimite articolul
Xsaracul om,are cu prostata si mai ia si amenda.
Cei 2 ce matura statiile la teatru si primarie de unde ia-ti adus pe fata si baiatul ala artagos?nu asteapta sa se elibereze statia,da cu matura peste picioarele oamenilor mai si comenteaza si injura calatorii!?au 3 clase macar cuplul ala de se ling in fata oamenilor?unde ia-ti gasit?cine i-a angajat si invatat manierele cum sa se comporte cu calatorii ce asteapta tramvaiul??
chiar ma gandeam, avem vreun wc public in satul asta