Sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 17, angajații Serviciului Liniște Publică și Parcări din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au intervenit în cazul unui conflict dintre „șapte persoane de etnie romă și un tată cu fiul său, care au fost victimele unei amenințări cu moartea”, după cum spun cei de la Poliția Locală.
Conform acestora, conflictul a fost aplanat până la sosirea celor de la Inspectoratul de Poliție Județean. Agenții de la „Locală” au fost alertați de strigătele de pe stradă, un sediu al instituției aflându-se la câteva zeci de metri de locul în care a avut loc întâmplarea. Pe lângă cei de la „Locală” și cei de la Poliție, la fața locului s-a deplasat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Citiți principiile noastre de moderare aici!