La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Grupei de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Lipova. „Apelul a fost făcut de către o femeie de 46 de ani, domiciliată în Lipova. Aceasta a reclamat faptul că, fiind în proces de divorț, a fost amenințată cu acte de violență de către soțul său. La sosirea jandarmilor, bărbatul nu se mai afla la adresa precizată însă a fost identificat în scurt timp. Femeia a depus plângere, iar jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, fiind susceptibil de săvârșirea infracțiunii de amenințare”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Ameninţată de soţul de care divorţează
Ameninţată de soţul de care divorţează
O femeie de 46 de ani din Lipova a fost ameninţată de bărbatul cu care se află în plin proces de divorţ. Femeia a apelat la jandarmi pentru a interveni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!