ARAD. 27 de furnizori de energie electrică și gaze din 72 controlați de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului au fost amendate pentru facturile emise. Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Economiei, în prima săptămână de controale derulate de comisarii ANPC s-au constatat abateri la 27 dintre cei 72 de furnizori.
Abateri peste abateri
„Prin Comandamentului pentru Energie – structură special creată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au fost aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 450.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii și măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.
Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC: *nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021; *tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referință, inclusiv marja de 10%; *informările privind compensarea facturilor de energie electrica și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea
nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor; *nerespectarea termenului de răspuns la solicitările petenților de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică și gaze naturale, punând consumatorii în situația de a nu cunoaște statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile”, spun autoritățile.
Majorări succesive
De asemenea, s-a constatat că unele contracte emise nu conțineau prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate, dar și diferențe de preț între două notificări privind prețul emis de operatorul economic unui consumator. Au fost și cazuri în care comisarii ANPC au fost împiedicați să își exercite atribuțiile de serviciu, dar și situații în care operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preț au fost primite de consumatori. Nu în ultimul rând, ANPC a descoperit practici comerciale incorecte, respectiv majorări succesive ale tarifelor care nu au fost determinate de modificări legislative.
Unde se fac reclamații?
„Comandamentul pentru Energie își continuă verificările până pe data de 31 martie 2022. În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamație online sau în scris (prin poștă sau predare personală la sediile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro). Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara un număr de telefon și o adresă de e-mail dedicate. Aceștia sunt invitați să apeleze numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00 sau să acceseze adresa de e-mail energie@anpc.ro”, mai transmite Ministerul Economiei.
Trimite articolul
XE groasă rău, că suntem jupuiți la sânge
-
Parca laudai la sange pre liberaci…..acum ti-ai schimbat parerea mocofane?!
facturile vin asa majorate ca sa se poata acoperi si curentul furat de tiganii cu palate care nu au contracte dar curent in casa au….sa traiti bine !!!!