Arad. Înmulțirea cazurilor de îmbolnăvire cauzate de noul coronavirus a determinat intensificarea treptată, dar continuă, a verificărilor privind respectarea normelor de protecție efectuate de patrulele poliției locale din Arad, individual ori în acțiuni comune cu structurile MAI.
Astfel, dacă în luna septembrie au prevalat, încă, demersurile de natură preventivă, fiind aplicate doar 36 de amenzi, în condițiile în care numeroase procese verbale s-au soldat cu avertizarea scrisă, în luna octombrie s-au întocmit 276 de procese verbale, în valoare de 81.450 lei. Trendul ascendent al măsurilor sancționatorii a continuat în prima parte a lunii noiembrie când, în doar 8 zile, s-au încheiat nu mai puțin de 201 procese-verbale de contravenție, în cuantum de 98.500 lei. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție de către persoanele fizice, obligație prevăzută de Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Controale la agenții economici
Totodată, au fost realizate controale la agenți economici, patru dintre aceștia fiind amendați pentru nerespectarea măsurilor referitoare la suspendarea temporară a activității pe o perioadă de 14 zile, conform Hotărârii nr. 53/2020 privind măsurileluate în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În paralel, prin structurile de ordine publică și disciplină în construcții, DGPL a acționat, alături de IPJ Arad, pentru respectarea prevederii art. 2, alin. (2) din Hotărârea nr. 68/03.11.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad, privind existența cel mult a unui perete construit la terasele destinate publicului.
„Verificările efectuate de polițiștii locali în centrele comerciale, supermarketuri, mijloace de transport în comun, stații de tramvai, magazine, piețe și zone aglomerate din municipiu au evidențiat perpetuarea refuzului unor indivizi, manifestat uneori de o manieră agresivă, de se proteja pe ei înșiși și pe cei din jur. O altă conduită antisocială încă frecvent întâlnită este alinierea formală la normele de protecție, prin purtarea incorectă a măștii sau utilizarea acesteia doar în proximitatea agenților constatatori. În aceste condiții, DGPL utilizează constant polițiști locali în civil, care să surprindă astfel de situații, flagrante pentru o etapă atât de înaintată a pandemiei”, se arată în comunicatul de presă.
Trimite articolul
XFoarte putine amenzi aplicate ,deci aproape 100 mii in 8 zile,circa 200 procese vrbale.Asta inseamna in medie 500 ei amenda..si circa 25 procese verbale pe zi .Daca s-ar aplica amenda maxima,justificata de starea epidemiologica,sumele ar trebui sa fie mai mari.Deci pe romaneste,apa de ploaie,militienii se fac ca lucreaza….
-
Da, chiar se fac. Sunt foarte viteji să teoretizeze lumea cu masca. Mai au si multe alte atribuții. Boschetarii si cerșetorii colcăie în oraș.
-
….. Exigent….comunistule…….bine ca stautul si a facut partea de treaba si acum trebuie sa isi *scoata banii prin amenzi….mocrea scrie pe tine!
-
Vai de exigența ta! Vor plăti doar cei ce nu le vor contesta in instanța,sau mă rog cei ce nu știu că au acest drept si cu siguranța vor cîștiga cu toți ,pentru că se va cere dovezi polițiștilor,și dovezi…ioc! Așa poartă-o tu cu succes masca.
O mare realizare . Altceva nimic ??? Liniștea și ordinea publică ?? Bischetarii, hotii, cerșetorii care te agresează pe strada ? Ce fac organele curajoase ??
Mai terminati in p.. a mea cu terorizarea asta 🤧politia locala sinteti niste pioni pe masa de transare . Mai bine pastrati ordinea in cimitire, acolo aveti cuvint 😂de spus.
Amenzile se pot contesta deoarece sunt ilegale. În legea 55 nu scrie nimic de mască în spațiul public. Și face-ți-le și plangere pentru abuz celor care vă amendează.
In altă ordine de idei, mai sus am citit un articol despre un val de spargeri prin Via Carmina si cartierele din zona respectivă. Panaramele din Poliție ce pazesc? Purtatul măștii e singura lor grijă?
Infractorii își fac de cap și ei freacă menta
Iar Imperio lu blondu,marele pilos si pup-in-kurr-ist?Alt Imperio nu gasiti?Asa m-am saturat de ordinar,verisor cu directorul..PANA CAND tot partidul,la putere?dar PANA CAND???