În ultimele 24 de ore, polițiștii județului Arad au dat amenzi de o sută de mii de lei, au depistat un tânăr „șofer” fără permis de conducere și au arestat un altul, condamnat tot pentru infracțiuni rutiere. Astfel, Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei ai Postului de poliţie Fântânele, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Mandatul a fost emis de magistraţii Judecătoriei Arad pe numele unui tânăr de 22 de ani, din Fântânele, care are de executat o pedeapsă cu închisoarea de 1 an şi 7 luni pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Tânărul a fost depus în Penitenciarul Arad.
Între timp, poliţiştii Secţiei nr. 6 Rurală Beliu cercetează un tânăr pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei. „Poliţiştii au depistat ieri (5 septembrie, n.r.), în trafic, un tânăr de 19 ani, din Groşeni, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 13, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile fără permis de conducere”, precizează reprezentanții IȘJ Arad.
De asemenea, polițiștii au aplicat în ultimele 24 de ore 175 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei. 64 au fost pentru pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 111 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 19 permise de conducere şi 3 certificate de înmatriculare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!