Reprezentanții Gărzii de Mediu Arad au precizat că „din totalul inspecțiilor efectuate, 36 au fost planificate și 33 neplanificate. Printre ultimele se regăsesc: 9 controale efectuate în urma sesizărilor, 3 controale de verificare a realizării măsurilor stabilite anterior, 3 controale de identificare a unor obiective noi, 4 controale în urma autosesizării, 11 controale dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, 10 controale cu alte autorități, 1 control pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului și 3 controale pentru emiterea, prelungirea sau revizuirea actelor de reglementare”.
Nereguli
„Principalele neconformități constatate în urma controalelor efectuate în perioada 1 iulie-31 iulie 2016, au fost: nerespectarea prevederilor autorizației de mediu, funcționarea fără deținerea autorizației de mediu, neîntocmirea evidenței gestiunii deșeurilor, abandonarea deșeurilor și incinerarea deșeurilor”, precizează Sorin Brădicean, comisar șef al Gărzii de Mediu Arad. De asemenea, în urma controalelor efectuate a mai fost întocmită o sesizare penală precum și o măsură de sistare de activitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!