ARAD. În cursul săptămânii trecute, Direcția de Sănătate Publică Arad, prin Serviciului control sănătate publică (SCSP), a efectuat 45 de controale în laboratoare de analize medicale, unități de catering, unități de învățământ preșcolar, gimnazial, liceal, chioșcuri școlare și producători de substanțe biocide.
Controalele au scos la iveală o serie de nereguli, printre care: neefectuarea periodică a lucrărilor de igienizare a clădirilor și neefectuarea instruirii personalului administrativ și de îngrijire din unitățile de învățământ; neaplicarea de către personalul sanitar a tehnicilor și procedurilor de curățenie; prepararea și comercializarea produselor alimentare care nu respectă limitele de la care acestea devin nerecomandate preșcolarilor și școlarilor, conform listei stabilite prin acte normative; nerespectarea obligației de a păstra probe alimentare timp de 48 de ore, din fiecare fel de mâncare servit; nerespectarea condițiilor de utilizare a mențiunilor nutriționale, utilizarea de mențiuni de sănătate neprevăzute în listele de mențiuni autorizate, potrivit prevederilor Regulamentului.
În urma acestor constatări, au fost aplicate 20 sancțiuni contravenționale, din care 8 avertismente și 12 amenzi în cuantum de 36.400 lei.
Trimite articolul
XȘi aceleași nereguli se găsesc tot timpul
E o așa zisa informare in care mulți cu opt clase nu suporta
dezinteresul fata de stat.
E ciudat sa vezi ca totul e doar “așa” cum dă nevoia da nenorocit?