ARAD. Un proiect de hotărâre care modifică pe alocuri regulamentul parcărilor din municipiu, cu accent pe parcările de reședință, se află în aceste zile la transparență. Potrivit informării transmise de către Primăria Municipiului, „începând cu data de miercuri, 09.11.2022, la intrarea în Primăria Municipiului Arad, este afişat următorul document: proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 510/2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a zonelor de parcare cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reședință și ridicări vehicule către SC Recons SA Arad, cu modificările și completările ulterioare – inițiativa primarului”.
Cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind noile reglementări, până la data de 22.11.2022, la registratura Primăriei Municipiului Arad. Proiectul de hotărâre poate fi consultat începând cu data de 09.11.2022, la adresa https://www.primariaarad.ro/dm_arad/portal.nsf/AllByUNID/transparenta-decizionala—proiecte-de-hotarari-00002226?OpenDocument, dar și la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 15:30, joi între orele 08:30 – 17:30, vineri între orele 08:30 – 14:00.
Potrivit noului proiect, acolo unde au fost amenajate locuri de parcare la sol sau parcări de tip Fast Park, parcarea în afara marcajelor este interzisă și constituie contravenție.
Dar iată ce spune textul extras din documentul aflat la transparență: „Parcarea vehiculelor în spațiul parcărilor rezidențiale, în afara locurilor de parcare marcate și numerotate conform regulamentului constituie contravenție și se sanctionează cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei, atât în parcările de reședință de la sol, cât și în cele tip Fast Park.” Restricția se aplică și în cazul locurilor de parcaremarcate cu ,, X “ sau hașurate.
Cresc amenzile
Noul proiect prevede câteva contravenții la prezentul regulament care vor fi sancționate mult mai drastic, dacă hotărârea va trece de Consiliul Local în forma actuală.
Astfel, ocuparea unui loc în parcarea de reşedinţă fără contract de închiriere se va sancţiona cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei, aplicabilă proprietarului vehiculului. Vechiul regulament prevedea o amendă cuprinsă între 300 și 400 de lei.
Creștere la fel de spectaculoasă a amenzii se prevede pentru deteriorarea platformei de parcare, precum şi a indicatoarelor, marcajelor, însemnelor/plăcuţelor sau a dispozitivelor de blocare amplasate de către operator pentru rezervarea locurilor de parcare atribuite. Astfel, contravenienții vor putea fi sancționați cu sume cuprinse între 500 de lei la 1.000, față de maximul de 500 de lei prevăzut în vechiul regulament. O altă noutate este că, potrivit noilor prevederi, contravenientul va fi obligat să reparare prejudiciul produs, calculat conform devizului de lucrări.
Contravenții noi
Proiectul introduce sancțiunile pentru o serie de contravenții noi la prezentul regulament. Astfel, executarea de lucrări de reparaţii şi întreţinere a autoturismelor pe locurile de
parcare se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 lei; este interzisă staționarea vehiculelor de transport persoane, încadrate în categoria minibuz (între 10-17 persoane pe scaune) sau autocare, în parcările de reședință și se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 lei; în parcările de reședință este interzisă staționarea vehiculelor transport marfă, autoutilitare, remorci, platforme auto tip trailer, cu excepția desfășurării unor activități de descărcare sau preluare încărcătură și se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 lei; ocuparea locurilor destinate încărcării autovehiculelor electrice și hibride se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 lei.
Nemodificate
Nu au suferit modificări următoarele contravenții: blocarea cu diferite obiecte sau montarea ilegală a unor însemne/plăcuţe inscripții litere, numere vehicul sau orice alte înscrisuri pentru rezervarea locului de parcare, inclusiv pe locurile închiriate, sau a unor dispozitive de blocare altele decât cele amplasate (puse la dispoziţie) de către operatorul parcărilor de reşedinţă, se sancţionează cu amendă de la 400 de lei la 500 de lei; neeliberarea locurilor de parcare la solicitarea operatorului sau a unităţilor care execută lucrări pentru municipalitate, în vederea efectuării diverselor lucrări de marcare, modernizare, lucrări de reţele edilitare etc., se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 lei; împiedicarea, obstrucţionarea sub orice formă a folosirii corespunzătoare a parcărilor de reşedinţă se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 lei.
În sarcina Poliției Locale
“Controlul respectării prevederilor prezentului regulament, întocmirea Notelor de constatare și încheierea proceselor verbale de constatare și sancționare a contravențiilor se asigură de către polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad. Notele de constatare se pot încheia și de către agenții operatorului care le va înainta Direcției Generale Poliția Locală Arad în vederea încheierii proceselor – verbale de constatare și sancționare a contravențiilor”, se mai arată în proiect.
Trimite articolul
XSă crească nui problemă că vin alegerile ! Săi vezi atunci cum își iau picioare în cwr când vin la cerșit voturi !
ALTA PREOCUPARE NU AU ACESTI NESIMTIT DE CONSILIERI ? SA SE AMENDEZE PE EI PT CA LASA LUMEA IARNA FARA CALDURA SI ORASUL E ULTIMUL DIN TARA . CHAIAR SA PLECE SI SA NE LASE !
-
Frate, consilierii sunt niste marionete. Primarul este cel ce conduce orasul. Pe Bibart si gramada lui din spatele lui il intereseaza doar banii. Nu ai sesizat ca face numai prostii? Nu inteleg de ce trebuie sa ia bani pentru parcatul masiniloe pe strada in cartiere din moment ce sunt facute pe bani publici de la cetatean. Cum sa platateasca omul de doua ori? Odaca plateste impozite, imprumuturile pe care le fac in numele aradenilor si apoi prin taxe de parcare facute exact din banii dinainte. La astia le trebuie o plangere penala pentru ilegalitatile pe care le fac. Asa pot pune taxe ca circuli pe strada si ca te plimbi prin parc. E acelasi lucru, acelasi principiu din capul lor.
-
Nu le da idei! Oricum fac ce și cum vor ei. În aceeași logică, dacă mi-ai impozitat salariul și din banii rămași mi-am cumpărat o mașină, de exemplu, de ce mi-o impozitezi și pe asta? Dubla impozitare!!!
-
-
Sunt mici amenzile, sa fie triplate!
au rezolvat si ultimele probleme ale orasului,totul functioneaza pefect si asta era ultima lor problema.De fapt ei vor sa forteze soferii sa inchirieze aceste parcari si astfel sa isi justice cei de la recons salarille.
Exista zone in comuna Arad unde nu mai poti veni in vizita la cineva cu masina fiindca nu sunt decat parcari cu gheara
-
Așa este. Nici nu ai loc sa te opresti pentru a lasă o persoana se coboară din mașina. Toti care gândesc la primărie au studi superioare, greu de depășit
Asta seamănă cu iobăgia. Pe când prestăm şi zile de clacă? Dijma şi aşa o plătim…
Bibart și primăria locala…..bff normal ca le da putere dar ei inafara sa dirijeze după semafor nu fac nimic…..iti da amenda da bubuie prostia în ei…..ar trebui numiții gardieni publici…..se plimba pe motorina noastră a arădenilor…..
Mafia din gruparea Falconeti sfideaza in continuare aradenii !! Piata Mare au distrusa pt afaceri murdare, Teatrul Hirschl cel mai vechi din Romania va disparea , Sala Polivalenta cu bazinul va disparea , strandul Arad va fi falimentat ca acestia sa puna mina pe el , terenurile de tenis si clubul Vointa la fel !! Acum Casa Sindicatelor !! Cit mai poate acest individ bronzat cu aghiotantii lui sa faca pina ce aradenii se vor trezii sau nu mai aveti singe in voi sa iesiti in strada ??
numa bani la buget le trebuie dar conditii nu …
Mafie mai mare ca si Recons nu exista in toata Romania
Firma Recons are 140 de angajati ,si incaseaza toti banii de parcari ,bilete la strand si multe altele
La sfarsitul anului au profit -200 000 de lei
DNA-ul tace,ANI tace ….toti tac….
Care Puliție Locală,,ăia pe care îi fugăresc boschetarii prin Boul Roșu? Hahaha !