Oamenii legii au verificat 12 societăţi comerciale iar în urma neregulilor constatate au aplicat cinci sanctiuni în valoare de 10.500 de lei şi au ridicat spre confiscare 220 de pachete de tigari netimbrate precum şi alte mărfuri în valoare de 2.300 de lei. Acţiunea poliţişţilor s-a soldat şi cu dosare penale.
Astfel, în localitatea Miniş, oamenii legii au întocmit un dosar penal unei femei care în calitate de persoană fizică autorizată a vândut încălţăminte şi îmbrăcăminte inscripţionate cu numele unor mărci renumite suspecte a fi contrafăcute. De asemenea şi poliţiştii Biroului Poliţiei Urbane au efectuat controale în pieţele din Alfa, Grădişte, Mihai Viteazul şi Catedralei. Aici, poliţiştii au prins două persoane care vindeau ţigări netimbrate. Marfa a fost confiscată în timp ce comercianţii s-au ales cu amenzi în valoare de 2.000 de lei.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!