Mai este puţin până începe un nou an de şcoală şi frumoasele zile de vară vor rămâne doar amintire. În caietele cu compuneri de vacanţă, mulţi copii, probabil, vor consemna cum s-au relaxat în Tabăra Moneasa. Pentru că, aşa cum ne spunea administratorul taberei de la poalele Codrului Moma, Petrică Toader, „până acum şi-au petrecut aici o parte din vacanţa mare peste 700 de copii din judeţele Arad, Buzău, Bihor, Olt, Călăraşi, Teleorman, Timiş dar şi din Ungaria. În prezent avem oaspeţi de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad, D.J.T. Bihor şi o echipă de handbal din Arad. Şi până începe şcoala vor mai fi câteva serii…”
În caietul cu amintiri
Răsfoim ultimul caiet cu „impresii din tabără” (dl. Petru Toader păstrează zeci de astfel de caiete, de când este administratorul taberei). Aprecierile sunt la superlativ. Prof. Nicoleta Ciplud de la Liceul „Onisifor Ghibu” scrie: „Nu ştiu câţi oameni trăiesc dăruindu-se altora dar ştiu că aici, la Moneasa, l-am întâlnit pe „nea Petrică”, un om care nu poate spune «nu», un om care trăieşte dăruindu-se unor fiinţe inocente – copiii”. „Am petrecut o săptămână minunată într-o zonă în care natura se armonizează inedit cu ospitalitatea ancestrală a românului. Am putea să povestim despre cărările aventuroase ale muntelui, despre staţiunea primitoare, despre un loc de agrement în care găseşti orice, despre un om care este, în definitiv, sufletul taberei, Nea Petrică”, notează prof. Cristina Şerban de la Şc. Gen. „I. Creangă” Buzău. Iar Elena Becheru din Olteniţa, consideră că „Tabăra Moneasa înseamnă linişte, mâncare bună, cazare bună, oferite de un colectiv profesionist” şi concluzionează: „A fost o săptămână superbă, întru-un loc pitoresc, cu oameni minunaţi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!