„Am cerut servitute de trecere conform legii. Nu am cerut şi nu voi cere niciodată demolarea parcării, chiar dacă nu ştiu cât de oportună şi urgentă este investiţia. Din punct de vedere urbanistic este în regulă. Singura problemă care mă deranjează pe mine şi pe toţi proprietarii şi concesionarii de pe ştrand este blocarea accesului”, a explicat Leontin Aslău.
Deşi Leo Aslău spera ca Tribunalul Arad să se pronunţe printr-o ordonanţă pe acest subiect ieri, la înfăţişare, judecătorul a luat decizia amânării cauzei pe 18 august. Motivul a fost depunerea de către Primăria Arad a mai multor acte (întâmpinări), la care Leo Alsău le-a răspuns pe loc cu alte acte. În faţa documentelor primite, judecătorul a decis amânarea pentru studierea documentelor. Omul de afaceri ne-a precizat, ca un fapt de culoare, dar extrem de şocant, că Primăria a depus la dosar un document în care susţine că accesul este gratis spre parcarea Corleone. “Am zeci de bilete de parcare plătite Primăriei, la bariera cu pricina, de oamenii care au dorit să intre, în fapt, la mine în parcare. Toate le-am scanat, pentru a avea dovezi clare”, a precizat Aslău.
JA – A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!