Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”
a deschis, ieri, noul an academic 2009-2010. Conform
tradiţiei, de dimineaţă, cadre
didactice, studenţi şi invitaţi au venit
în faţa statuii lui Vasile Goldiş,
pentru un moment spiritual de închinare şi
recunoştinţă faţă de patronul
spiritual al universităţii arădene.
După un Te-Deum în memoria marelui
înaintaş, oficiat de ÎPS Arhiepiscop
Timotei Seviciu împreună cu preoţii
Vasile Pop şi Simion Mladin, rectorul UVVG, prof.
univ. dr. Aurel Ardelean, a prezentat un medalion
despre Vasile Goldiş subliniind
contribuţia acestuia la înfăptuirea
Marii Uniri şi începutul
învăţământului în
limba română în şcolile
arădene, de la care, în această
lună, se împlinesc 90 de ani.
Deschiderea festivă a anului academic
aniversar (n.r. Universitatea de Vest „Vasile
Goldiş” va sărbători 20 de
ani de existenţă – în perioada 14-16
mai 2010 – prin ample manifestări) a avut loc la
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” şi a
fost onorată de ofilialităţi locale,
delegaţii universitare din străinătate,
invitaţi, care s-au adresat studenţilor
şi corpului didactic al UVVG cu urări de
succes în noul an universitar.
În cadrul festivităţilor s-au
acordat nouă Premii de Excelenţă,
în valoare de 10 milioane lei vechi,
studenţilor cu rezultatele deosebite şi s-au
desfăşurat şi alte activităţi
care au marcat începutul de drum la
Universitatea de Vest „V. Goldiş”.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!