Arădenii vor avea de plătit anul viitor un impozit pe clădiri cu 25% mai mare decât în 2017. Aşa s-a decis, joi, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal.
Înainte de votarea proiectului privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2018, a luat cuvântul useristul Florin Stana care a susţinut că vorbeşte în calitate de simplu cetăţean (dar ulterior a fost acuzat de primar că foloseşte un limbaj dublu, Gheorghe Falcă subliniind că, din moment ce reprezintă USR, e politician). Florin Stana a ţinut să menţioneze că impozitul pe clădiri rezidenţiale va creşte cu 25% în 2018, iar cel pe terenuri se va majora cu 5% – asta în condiţiile în care municipiul Arad are un „excedent uriaş”. „Aradul nu are nevoie să crească impozitele pentru că există suficienţi bani” – a subliniat reprezentantul USR.
Pe subiect a intervenit şi Beniamin Vărcuş, liderul grupului PSD-ALDE, care s-a arătat „profund mirat că nu avem altă soluţie decât de a pune biruri pe cetăţeni”. Alesul social-democrat a făcut referire atât la excedentul bugetar, cât şi la nivelul redus de absorbţie a fondurilor europene. În final, Beniamin Vărcuş a anunţat că pesediştii vor vota împotriva acestui proiect.
„E cel mai uşor să fii împotrivă şi cel mai uşor să-ţi asumi anumite lucruri” – a replicat primarul Gheorghe Falcă. După care a făcut o prezentare a situaţiei privind banii daţi de Arad Bucureştiului şi banii care se întorc de la Centru la Arad. „Ca să ştim unde suntem” – a explicat edilul. Şi ştim că suntem al zecelea oraş din ţară în ceea ce priveşte banii pe care îi dăruim bugetului central, dar la primit bani de la guvern suntem la nivelul zero.
În cele din urmă, proiectul privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2018 a fost adoptat cu 12 voturi „pentru” şi şapte împotrivă (PSD şi Marin Lupaş).
[related-post post_id=”1947047″]
[related-post post_id=”1953344″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!