ARAD. Prețuri de catalog chiar peste prețul pieței la o licitație pe care ANAF – prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Arad – o va organiza la finele acestei luni. În cadrul ultimilor paşi din procedura de executare silită a unei societăţi comerciale datoare la stat, AJFP Arad scoate la licitaţie mai multe apartamente dintr-un bloc situat pe strada Ciobanului din Arad. Până aici, nimic ieşit din comun. Preţurile de pornire la licitaţie, însă, „sar în ochi”.
Potrivit listei publicate pe pagina de internet a ANAF, cel mai ieftin apartament are o suprafaţă de 37,12 metri pătraţi şi se scoate la vânzare cu 26.000 euro (117.263 lei), plus TVA! Toate cele şapte apartamente se află în acelaşi bloc, cu şase etaje. Cel mai scump dintre acestea are o suprafaţă de 153,7 metri pătraţi. Dar are doar două camere, cu o terasa mare la etajul 7. Costă puţin peste 61.000 euro (275.567 lei), plus TVA.
Alături de acestea, se scot la licitaţie şi garajele aferente, la preţuri cuprinse între 3.200 euro (14.432 lei) şi 4.000 euro (18.040 lei). Lista continuă cu patru locuri de parcare, care sunt scoase la vânzare la preţul de 2.000 euro (9.020 lei).
CITESTE SI:
Via Romana. Apartamente pe viata
Citiți principiile noastre de moderare aici!