ARAD. Analize de risc și măsuri suplimentare la Arad, totul pentru a stopa pe cât posibil răspândirea pestei porcine africane în județ. „Având în vedere situația epidemiologică a județului Arad, respectiv evoluția pestei porcine africane (PPA) în peste 20 de focare, dar și numărul mare de ferme comerciale de creștere a porcului pentru care există un risc major de contaminare, preşedintele – secretar de stat al A.N.S.V.S.A., dr. Robert Chioveanu, alături de dr. Ioan Bogolin – director general al Direcţiei Generale Sănătatea şi Bunăstarea Animalelor și dr. Alexandru Iuliu Duma – director general al Direcţiei Generale Control Oficial, a efectuat, în perioada 03-04.09.2020, o analiză de risc privind evoluția PPA dar și o evaluare a capacității de răspuns a serviciilor veterinare de la nivelul județului”, a transmis directorul D.S.V.S.A. Arad, dr. Marcel Roșu.
În acest context, la nivelul D.S.V.S.A. au fost stabilite măsuri pentru eficientizarea activității personalului și resurselor. „La discuțiile purtate cu medicii veterinari de liberă practică, președintele a subliniat rolul esențial al acestora în realizarea Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale și a reiterat necesitatea intensificării eforturilor pentru combaterea PPA. De asemenea, au fost lămurite aspectele legislative privind implementarea O.U.G. 117/2020 pentru modificarea și completarea OG. 42/2004 privind organizarea activității serviciilor veterinare”, a mai transmis dr. Roșu.
Inter-instituțional
Și pentru că gestionarea pestei porcine nu ține doar de Direcția Sanitar Veterinară, dr. Roșu a precizat că a fost organizate întâlniri cu Gheorghe Stoian – prefectul județului Arad, cu Iustin Cionca – președintele Consiliului Județean și cu reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Arad. Scopul acestor întruniri inter-instituționale a fost analizarea problemele apărute în activitățile comune de combatere a PPA și „au fost stabilite măsuri concrete pentru stoparea răspândirii virusului prin intermediul mișcării animalelor din zonele infectate către zone libere de boală, respectiv instalarea de filtre de poliție pe toate căile rutiere de ieșire din zonele afectate”.
Situația din ferme
„În cadrul evaluării situației privind riscul apariției PPA la nivelul fermelor comerciale, au avut loc discuții cu reprezentanții fermelor comerciale de creșterea porcului, au fost analizate problemele acestora și s-au propus soluții concrete pentru reducerea riscurilor”, a mai transmis dr. Marcel Roșu.
Trimite articolul
XPe situatie , Doamna? Gresit !
Iarasi postati poze cu politicieni ? Nu gasiti si voi oameni normali ??