Conducerea Poliţiei de Frontieră Arad a dispus o anchetă la PTF Turnu după ce mai mulţi muncitori care au rămas blocaţi la Arad din cauza unui autocar de Spania care s-a defectat au susţinut că au strâns bani pentru a le da poliţiştilor de frontieră ca să treacă de vamă fără verificarea bagajelor. IPJF Arad susţine, conform Mediafax, că la nivelul instituţiei s-a constituit o echipă care verifică acuzaţiile românilor, ce urmau să iasă din ţară prin Turnu, pentru a merge la muncă în Spania, care susţin că ar fi dat mită poliţiştilor de frontieră.
“Cu referire la aspectele semnalate de către pasageri, la nivelul IJPF Arad s-a constituit o echipă operativă care face verificări cu privire la modul de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu şi care, dacă situaţia o va impune, va sesiza instituţiile abilitate pentru soluţionarea unor astfel de fapte”, a declarat, potrivit Mediafax, purtătorul de cuvânt al IJPF Arad.
Conform primelor cercetări de la Turnu, formalităţile de control al documentelor celor 80 de muncitori din autocar erau finalizate încă de joi seară, când şoferii autocarului au anunţat că se întorc în ţară din cauza unor defecţiuni tehnice.
În plus, pasagerii nu au depus nicio reclamaţie la autorităţi privind banii pe care i-ar fi dat la frontieră, ei plângându-se doar jurnaliştilor, vineri, la momentul la care au rămas blocaţi zeci de ore într-o parcare, la marginea municipiului Arad. Pasagerii susţineau atunci că s-au adunat bani pentru poliţiştii de frontieră. Mai exact, că înainte de controlul din frontieră au adunat între 3 şi 5 euro de persoană pentru a da bani poliţiştilor de frontieră ca să nu mai verifice bagajele. În cele din urmă, muncitorii au fost preluaţi de un alt autocar şi duşi în Madrid (Spania).
Blocati intr-un autocar de Spania
Citiți principiile noastre de moderare aici!