Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad l-au prezentat pe Andrei Buda, în vârstă de 26 de ani, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 29 de zile.
Judecătorii au respins cererea Parchetului, şi pentru că îi expirase şi cele 24 de ore de când a fost reţinut, luptătorul de Local Kombat a fost eliberat. Procurorii au declarat recurs împotriva deciziei Judecătoriei Arad, data judecării acestuia nefiind stabilită deocamdată. Andrei Buda a fost reţinut miercuri, pe numele lui existând mai multe reclamaţii pentru infracţiuni de şantaj. În cadrul audierilor, Buda a declarat anchetatorilor că cei care l-au reclamat îi erau datori cu diferite sume de bani.
Procurorii spun însă că luptătorul de Local Kombat îi şantaja pe foştii trăgători la alba-neagra care făceau parte din echipa lui Răchită şi Moldovan, aflaţi în prezent în Penitenciar. Uneia dintre victime, Buda i-a solicitat să-i dea 10.000 de euro, conform procurorilor. Partea vătămată îi trimitea în mod regulat diferite sume de bani. Din mesajele trimise de luptătorul Local Kombat victimei reiese că aceasta ar fi fost şi bătută pentru că a refuzat la un moment dat să-i dea dreptul .
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!