La aproape șase luni de la tragedie, arădeanul Andrei Găluț este tot prin spitale, iar medicii nu îi pot spune când va putea să revină acasă. Din păcate, cel mai probabil nu va reveni în țară nici de Paște, pentru că mai are de urmat ședințe de recuperare fizică.
Apropiați ai solistului au declarat pentru Jurnal Arădean/ Aradon că Andrei a fost mutat din Olanda, unde suferise câteva intervenții chirurgicale, la o clinică privată din Germania, unde își face recuperarea fizică.
„Practic, învață să-și folosească din nou mâna dreaptă, care a fost cea mai afectată. După operații și grefe, sunt necesare multe ședințe de recuperare fizică, masaje și tratamente medicamentoase”, ne-a declarat un membru al familiei.
Mama lui Andrei se află în permanență alături de acesta și l-a urmat în toate spitalele. Nici ea nu a primit un răspuns de la medici privind momentul în care Andrei poate să se întoarcă acasă, pentru că totul depinde de progresele pe care le face.
Noaptea fatidică
Clubul Colectiv a luat foc în 30 octombrie 2015, în timpul unui concert susţinut trupa rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a reuşit să supravieţuiască. El a suferit arsuri pe 45% din suprafața corpului (pe mâini, faţă şi umăr), o puternică intoxicaţie cu fum şi arsuri ale căilor respiratorii.
64 de persoane decedate
În urma incendiului şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini. Patronii clubului, administratorii firmei care a furnizat artificiile pentru concert şi unul dintre pirotehniştii care le-au montat, sunt anchetați în acest caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!