La sediul PSD Arad, Ecaterina Andronescu a punctat că se simte legată de organizaţia arădeană, ministrul fiind responsabil o bună perioadă de timp pentru evoluţia şi organizarea activităţii PSD Arad.
„Am bucuria de a reveni la organizaţia din Arad pentru care am răspuns un număr important de ani şi de care mă simt foarte tare legată sufleteşte. Am foarte mari speranţe pentru viitorul acestei organizaţii şi sper să obţinem cele mai bune rezultate în urma scrutinului din decembrie. Îmi doresc ca prin această campanie să îi convingem pe cetăţeni că suntem mai serioşi, mai harnici, mai determinaţi să fim în slujba oamenilor şi că ne ţinem de cuvânt”, a spus Andronescu.
Ministrul a punctat şi că în urmă cu câiva ani când a candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD s-a bucurat de sprijinul organizaţiei arădene. „Am obţinut pozia de vicepreşedinte şi cu voturile colegilor din PSD arad şi nu voi uita niciodată acest lucru şi îi voi susţine, nu ca o recompensă ci pentru că sunt convinsă că merită”, a declarat Andronescu.
În ceea ce priveşte numărul de mandate pe care USL Arad le ţinteşte în această campanie, Andronescu a explicat: „Este important ca fiecare candidat să îşi câştige colegiul, nu contează cu ce procentaj. Desigur că ideal ar fi ca să obţinem scoruri de peste 50%”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!