ARAD. Arădenii care se află în căutarea unui loc de muncă au o şansă în plus în aceste zile. Firmele din industria automotive au lansat zeci de anunţuri de angajare pe pagina Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Mucă. Printre posturile cu cea mai mare căutare se numără confecţionerii de cablaje auto, dar şi muncitorii din industria confecţiilor.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad confirmă interesul multinaţionalelor de a angaja personal pe perioadă determinată. Există o cerere de nu mai puţin de 100 de muncitori pentru un operator din zona automotive, contractul oferit fiind pe o perioadă determinată. Alte 70 de posturi sunt vacante pentru arădenii care sunt disponibili să muncească pe o perioadă determinată ca muncitori necalificaţi la asamblarea şi montarea pieselor. Cea de a treia ofertă de angajare, ca număr total de posturi, se adresează operatorilor confecţioneri industriali. De această dată toate cele 40 de slujbe sunt oferite pe o perioadă nedeterminată şi cu normă întreagă.
Oferte speciale
Printre locurile de muncă vacante ce se adresează persoanelor cu studii superioare se numără: asistent medical generalist – 1 post, gestionar depozit – 1 post, inginer producţie – 2 posturi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!