ARAD. Reprezentanții Peniteciarului Arad precizează, prin intermediul unui comunicat de presă că „pe parcursul exercitării atribuțiilor de serviciu, polițistul de penitenciare a purtat permanent echipament de protecție, ultima prezență la serviciu fiind în data de 23 iulie. La nivelul unității a fost desfășurată ancheta epidemiologică, alți doi angajați fiind identificați contacţi direcți. Cei doi polițiști de penitenciare au rămas izolați la domiciliu sub îndrumarea DSP Arad și a medicului de familie. Pe tot parcursul serviciului, atât cel confirmat pozitiv, cât și contacții acestuia au purtat echipamentul de protecție. Facem precizarea că, în Penitenciarul Arad, portul măștii de protecție este obligatoriu din 7 iulie, în toate situațiile, atât în spațiile închise, cât și cele deschise, de către toate persoanele – deținuți, cadre, colaboratori”. Până în acest moment, în Penitenciarului Arad nu s-a înregistrat niciun caz de infectare cu virului SARS-CoV-2 în ceea ce privește deținuții.
Potrivit instituției, de la declanșarea epidemiei, atât pe perioada stării de urgență, cât și a stării de alertă, Penitenciarul Arad a implementat o serie de măsuri pentru a preveni infectarea cu virusul SARS-CoV-2. La nivelul unității s-a dispus ca accesul în unitate a cadrelor să se realizeze numai cu mănuși și mască de unică folosință, triajul epidemiologic (la venirea și la plecarea din serviciu) fiind realizat într-un cort de tip ISU, amplasat în exteriorul unității. “După ce accesul a fost validat din acest punct de vedere, persoanele care își desfășoară activitatea în instituție poartă permanent echipamentul de protecție menționat anterior; prezentarea la program a polițiștilor de penitenciare se realizează secvențial, în intervalul 06.00 – 08.30; schimbul turei operative se realizează între orele 18.35 – 19.15, pe 3 segmente de persona; părăsirea localității de domiciliu de către polițiștii de penitenciare s-a realizat numai în cazuri temeinic justificate; orice deținut depus de organele poliției naționale intră obligatoriu într-o perioadă de carantinare-observare de 21 de zile; dezinfectarea suprafețelor comune și a încăperilor se realizează în mod constant; alte măsuri specifice activităților din interiorul penitenciarului”, au punctat reprezentanții Penitenciarului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!