De altfel, reprezentanţii firmei păgubite au declarat jandarmilor că s-au confruntat cu nenumărate cazuri de furturi de haine şi că pentru a-i prinde pe hoţi, au montat camere de supraveghere. Ce s-a descoperit pe imagini i-au surprins şi pe reprezentanţii societăţii comerciale.
‘’O angajată a societăţii care asigură paza sediului firmei, Ana P., în vârstă de 42 de ani, a facilitat accesul unei alte angajate, Liliana I., de 40 de ani, înainte de începerea programului de lucru, în zona unde se păstrează produsele finite. Aceasta din urmă a introdus, într-o geantă, mai multe articole de îmbrăcăminte, pe care ulterior le-a împărţit cu cealaltă persoană. În faţa dovezilor înregistrate, cele două persoane implicate au recunoscut cele întâmplate. La controlul bagajelor, au fost găsite nouă articolele de îmbrăcăminte. Prejudiciul, în valoare de 200 lei, a fost recuperat’’, a declarat maiorul Emilia Fînaţă purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad. Femeile sunt cercetate pentru furt, complicitate la furt şi furt calificat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!