Angajaţii unui număr de patru primării din judeţul Arad s-au alăturat sindicatelor care solicită acordarea normelor de hrană pentru personalul angajat în administraţia publică. În perioada următoare va avea loc o întâlnire la nivel naţional a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie. Iar unul dintre punctele de pe ordinea de zi va fi legalizarea acordării unei norme de hrană pentru funcţionarii care lucrează în administraţie. Din ce motiv cer aceşti angajaţi normă de hrană? Pentru că, spun ei, poliţiştii locali sunt angajaţi ai primăriilor, iar aceştia primesc norma. Aşa că, prin deducţie logică, angajaţii din administraţie, care şi ei sunt angajaţi ai primăriilor, sunt convinşi că şi lor li se cuvine norma de hrană. „Întrucât poliţiştii locali sunt, practic, tot angajaţi ai primăriilor, făcând parte din administraţia publică locală, nu vedem niciun impediment în extinderea acestei măsuri pentru întreg personalul din administraţia publică locală, întrucât nu se pot crea şi nu există nicio raţiune sau un motiv legal pentru a crea asemenea discrepanţe între diversele categorii de angajaţi din cadrul administraţiei publice locale”, spun sindicaliştii.
Şi primăriile
După cum arătam încă de la început, angajaţii a patru primării din Arad au solicitat acordarea normelor de hrană. Vorbim despre 24 de angajaţi ai primăriei Păuliş, 15 angajaţi ai primăriei Seleuş, 20 de angajaţi ai primăriei Şepreuş şi 17 angajaţi din primăria Şicula. Toţi aceştia au semnat faptul că solicită suma de 19 lei pe zi cu titlu de normă de hrană, asta însemnând aproximativ 400 de lei lunar, bani pe care să îi primească toţi în plus faţă de salariu.
Şi salarii mărite
Angajaţii din administraţia publică, inclusiv cei din primăriile din judeţul Arad, au beneficiat recent de mărirea salariilor. După ce au ameninţat cu greva generală, sindicaliştii au reuşit să obţină majorări pentru angajaţii din primării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!