Acesta s-a arătat ofensat de nemulţumirile cadrelor din Poliţie, Pompieri şi Jandarmi faţă de salariile care au tot scăzut în acest an prin diferite ordonanţe de urgenţă.
„Îi invit pe toţi cei din cadrul MAI să facă o comparaţie între veniturile lor şi veniturile altor funcţionari publici, încadraţi la alte ministere. Nu ne putem plânge în halul acesta. De bine de rău, cei din MAI, pe lângă salariile mult mai mari decât alţi funcţionari, au diferite beneficii. Câţi dintre angajaţii statului mai primesc bani de haine, normă de hrană, sporuri şi alte beneficii? Ar trebui să faceţi o comparaţie între valoarea normelor de hrană pe care le primiţi voi şi bonurile de masă pe care, în cel mai bun caz, le primesc şi alţi funcţionari. S-a ajuns în situaţia în care pe stradă poţi auzi cetăţeni care vor toţi să se angajeze la Jandarmi sau la Pompieri, pentru că raportul beneficii-muncă este unul favorabil”, i-a muştruluit prefectul pe pompierii aflaţi la ceremonie.
În final, după o ploaie de acuze, Bibarţ a încheiat spunând: „Sărbători fericite şi la mulţi ani!”.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!