Prima întrunire va avea loc miercuri, 20 februarie, începând cu ora 10:00, la sediul Rectoratului Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (fostul Liceu Sanitar – lângă Primăria Arad). La întrunire vor participa reprezentanţii ITM Arad, inspectorii de muncă din compartimentele Control Relații de Muncă și Control Securitate și Sănătate în Muncă, care vor prezenta ultimele modificări legislative din domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, sinteza activităților realizate de ITM Arad în anul 2018, precum și acțiunile planificate pentru anul 2019.
„Cu acest prilej, vor avea loc dezbateri ce vor viza cele mai importante şi de interes teme din sfera domeniilor de activitate ale instituţiei. Ceea ce considerăm a fi cel mai important, este faptul că atât angajatorii, cât şi angajaţii prezenţi la întrunire vor avea posibilitatea de a-şi prezenta problemele sau de a-şi lămuri neclarităţile prin expunerea directă reprezentanţilor ITM, creându-se astfel un dialog constructiv între cei prezenţi”, transmit reprezentanții ITM Arad.
Începând cu luna martie, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad vor organiza întâlniri similare cu angajatorii și angajații din celelalte orașe ale județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!