Cinci județe din vestul țării sunt luni și marți sub avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic.
Potrivit ANM, sunt vizate de avertizarea Cod portocaliu județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Craș-Severin.
În zilele de luni și marți, în zonele joase din vestul și nord-vestul țării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36-38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18-22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.
De asemenea, alte județe din țară sunt sub avertizare Cod galben.
Sunt vizate județele Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Argeș, Olt, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Galați, Vrancea, Vaslui și Iași.
În aceste zone, se va menține valul de căldură, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade.
Și această avertizare este în vigoare luni și marți.
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!