ARAD. „Vitalitatea muzicii vivaldiene și ceaikovschiene, asigură prezența noastră sonoră în programul de concert. Vivaldi prin „Anotimpurile”, aduce o contribuție și în istoria muzicii programatice, în timp ce Ceaikovski în Simfonia a V-a, dezbate problematica destinului, frământarea umană, iar în final, sensurile unei victorii certe a omului împotriva sorții neîmblânzite”, se arată în comunicatul Filarmonicii.
O confruntare între armonie (raţiune) şi invenţie (imaginaţie) sau cu alte cuvinte problema libertăţii creatoare pusă la încercare de regulile de compoziţie a dat naştere în secolul al XVIII-lea unei capodopere care a cucerit lumea. Aceasta a fost ideea care a stat la baza „Anotimpurilor”, celebrele concerte pentru vioară semnate de Antonio Vivaldi, expuse cu regularitate în programele universale dedicate iubitorilor de muzica clasica.
Seara de 24 aprilie, readuce în ambianţa sălii Filarmonicii, odată cu simfonicul de la ora 19, muzica sublimă a celor patru concerte pentru vioară, asociate în partea secundă a programului cu Simfonia a V-a de Piotr Ilici Ceaikovski. Adevărată piatră de încercare pentru ansamblurile simfonice de pretutindeni, această extraordinară capodoperă a sfârşitului de secol XIX impresionează prin senzaţionala construcţie muzical filosofică dar şi prin metamorfozările în planul substanţei muzicale, al culorilor şi luminozitatii şi al paletei emoţionale.
Se reîntâlnesc pe podiumul de concert, în acest ultim concert de aprilie, dirijorul Cristian Neagu şi solistul Florin Croitoru, unul dintre cei mai premiaţi violonişti români ai generaţiei mature.
Florin Croitoru
Conf. Univ. Dr. Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
Unul din marii artişti ai României moderne, violonistul Florin Croitoru, cel pe care presa austriacă l-a catalogat în 1994, în urma debutului său la Filarmonica din Viena drept “solistul fenomenal” cu o “tehnică perfectă”, concertează în această săptămână la Arad.
Primul şi până astăzi singurul violonist român distins cu premiul I la concursul internaţional de vioară “Fritz Kreisler” de la Viena, Florin Croitoru este deţinătorul a încă 10 premii obţinute în întreceri internaţionale de cel mai înalt prestigiu, arta sa violonistică fiind recunoscută astăzi pe patru continente. Violonistul a concertat pe scene din Austria, Ungaria, Cehia, Croaţia, Iugoslavia, Belgia, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, Republica Moldova, Italia, Franţa, Irlanda, Suedia, Marea Britanie, Norvegia, Islanda, Africa de Sud, Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii şi Japonia.
Ca interpret de mare calibru şi-a asumat în anul 2002 premiera românească a celor 24 de Capricii pentru vioară solo de Niccolo Paganini.
Florin Croitoru a imprimat live în 1997, un CD alături de pianistul Samuel Sanders (pianistul oficial al lui Itzak Perlman), ), iar CD-ul intitulat Cei trei violonişti şi înregistrat în 1998 de Emil Israel Chudnovsky (SUA /Rusia), Andrew Haveron (Marea Britanie) şi Florin Croitoru (România) – a constituit o premieră mondială. Din 1999 Florin Croitoru este cadru didactic universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, iar în 2003 şi-a obţinut titlul de doctor în muzică.
Violonistul este invitat în mod regulat ca solist concertist, ca membru în jurii de concursuri internaţionale de vioară sau ca îndrumător de cursuri de măiestrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!