13 iulie! Zi cu ghinion pentru CET Hidrocarburi. Direcția Regională Antifraudă Fiscală a descins în control la CET pentru a li se verifica modul în care își plătesc și declară creanțele fiscale. „Ne-au fost solicitate acte justificative din care să rezulte modul de depunere a declarațiilor fiscale și de plată obligațiilor”, a precizat directorul general, ing. Victor Ciulean. Acțiunea celor de la Antifraudă s-a încheiat cu o constatare din partea inspectorilor cum că CET Hidrocarburi nu a încălcat vreo prevedere legală.
Motivul controlului: TVA neachitat
Suspiciunile cu privire la activitatea CET Hidrocarburi au apărut în momentul în care societatea nu a achitat taxa pe valoarea adăugată aferentă lunii mai. „După cum s-a consemnat și în procesul verbal TVA-ul aferent lunii mai nu a fost achitat deoarece societatea avea în acea perioadă o solicitate de rambursare a TVA. Pentru acea solicitare au fost întocmite acte de control urmând ca ulterior să fie restituite sumele din taxa pe valoarea adăugată”, a mai explicat ing. Ciulean.
În ceea ce priveşte celelalte obligații de evidență și raportare a obligațiilor fiscale, inspectorii Antifraudă nu au găsit nereguli, pe cale de consecință controlul încheindu-se fără vreo măsură de sancționare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!