Timp în care are pe agendă întâlnirea cu liderii locali ai PNL şi USL, să susţină o conferinţă de presă şi să participe la o emisiune televizată. Încă nu se ştie cu certitudine dacă Antonescu va sosi la Arad în jurul prânzului, venind de la Timişoara, sau mai spre seară, urmând să plece spre oraşul de pe Bega. Cert este că liderii de la vârf ai PNL şi PSD nu vor avea posibilitatea de a-şi onora promisiunea că vor fi prezenţi foarte des la Arad, în timpul campaniiilor electorale pentru alegerile locale şi parlamentare. Aceasta, deoarece făcuseră această promisiune înainte de căderea Guvernului şi instalarea lui Victor Ponta la palatul Victoria. Adică, atunci când credeau că vor avea timp berechet pentru campanie şi nici nu se gândeau că voe avea pe cap problemele guvernării, multe şi grele.
Antonescu, vizita-fulger
ARAD. Copreşedintele USL, lider al liberalilor, Crin Antonescu, va fi prezent, marţi, pentru doar două ore, la Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!