ARAD. N-am avut încă niciun caz de suspiciune de Ebola la Arad, dar suntem pregătiţi să facem faţă unei asemenea provocări medicale. În cadrul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a fost amenajat un centru de izolare pentru pacienţi suspectaţi de febră hemoragică.
„Spaţiul în care a fost amenajat izolatorul este ventilat natural şi dotat cu sursă de apă, igienizat şi dotat tehnico-material şi medical asemeni unui salon izolator, inclusiv cu asigurarea susţinerii funcţiilor vitale. Spitalul Judeţean a fost dotat cu 40 de echipamente de protecţie, iar Direcţia de Sănătate Publică Arad cu cinci” – precizează dr. Laura Nicolescu, director al DSP Arad.
Procedura de lucru, la detaliu
„Centrul de izolare din cadrul UPU este punctul de acţiune în momentul când ne confruntăm cu un caz care prezintă simptome ce pot fi asociate infecţiei cu virusul Ebola: febră, dureri musculare, astenie fizică, dureri de cap sau de gât. Personalul medical este pregătit pentru astfel de situaţii, avem şi echipamente de protecţie pentru cei care intră în contact cu pacientul până când acesta este preluat de un echipaj SMURD de la Timişoara, special pregătit, care transportă pacientul până la cel mai apropiat centru regional. În ţară, există un astfel de centru la Iaşi şi, mai aproape de noi, la Cluj sau Timişoara. De aici, dacă suspiciunea de boală se confirmă, pacientul va fi transportat de urgenţă la Bucureşti, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase «Matei Balş». Există o procedură de lucru foarte bine pusă la punct pentru intervenţia în asemenea situaţii. De două ori pe săptămână se fac simulări, exerciţii de instruire a personalului privind echiparea şi dezechiparea, astfel încât să fie prevenite cazurile de îmbolnăvire în rândul cadrelor medicale. Se ştie clar circuitul deşeurilor, cine le atinge, unde sunt depozitate… Totul, până la cel mai mic detaliu, este prins în procedura de lucru” – precizează dr. Adrian Wiener, director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Protecţie pe aeroport
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Arad, s-au luat măsuri anti-Ebola chiar şi pe aeroport. Deşi avem doar o singură cursă de pasageri, care zboară de două ori pe săptămână pe ruta Arad-Milano (Bergamo) şi retur, personalul aeroportuar din Arad a fost instruit în privinţa contactului cu virtualii pasageri-problemă. A fost identificată, de asemenea, o posibilă zonă de carantină.
Toate măsurile instituite la nivel local au fost „construite”, probabil, după principiul „paza bună trece primejdia rea”.
Cifre sumbre
Un bilanţ global al epidemiei de Ebola indică 4.500 de morţi dintre cele 9.000 de cazuri înregistrate în şapte ţări, iar previziunile pentru următoarea perioadă sunt sumbre. Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat că „lumea este pe cale să piardă cursa împotriva Ebola”, anticipând între 5.000 şi 10.000 de noi cazuri pe săptămână în Africa de Vest începând din decembrie, precum şi apariţia de noi cazuri în alte zone ale lumii.
Ce trebuie să ştii despre Ebola?
Infecţia cu virusul Ebola începe ca o răceală banală, simptomele fiind adesea confundate cu cele pentru malarie, febră tifoidă sau dezinterie. Temperatura ridicată, dureri de cap şi un gât iritat sunt primele semne că virusul Ebola intră în corp, atacând celulele sistemului imunitar. Pe măsură ce boala progresează, ochii victimelor se înroşesc pentru că vase mici de sânge se sparg, provocând sângerare din ochi, urechi, gură şi alte orificii. O persoană bolnavă va suferi de dureri în tot corpul, durere abdominală cronică şi vomă. O iritaţie apare apoi pe trunchi, extinzându-se rapid către cap, mâini şi picioare. Perioada de incubare – intervalul dintre momentul infectării şi momentul în care primele simptome se prezintă – este cuprinsă între două şi 21 de zile, crescând riscul extinderii bolii. În doar câteva zile pacientul ajunge la punctul critic – momentul în care fie începe să îşi revină, fie trece în faza fatală, febra hemoragică.
Virusul se transmite prin contact cu sângele unui om sau animal infectat, lichidele biologice şi organe. Odată ce febra şi durerea de cap şi de muşchi se instalează, persoana infectată prezintă deja risc de contagiere. Virusul se poate transmite sexual chiar şi după 40 de zile după ce o persoană s-a vindecat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!