Jurnalul Arădean: Domnule președinte Ionel Ciupe, iată, suntem la finalul anului 2023. Apare întrebarea firească, pentru dumneavoastră și pentru Partidul Republican, cum a fost acest an?
Ionel Ciupe: Da, am ajuns și la finalul lui 2023. A fost un an bun dar putea fi și mai bun. Eu, de felul meu, sunt exigent și nu mă mulțumesc cu puțin. Secretul în afaceri este acela de a da totul și de a lua totul. La fel și în politică – trebuie să muncești, să te lupți dacă vrei să ai rezultate. În ceea ce privește Partidul Republican pe care îl reprezint, atât la nivel local cât și național, pot spune că, a fost un an reușit.
Privind retrospectiv, am satisfacția că, pe 24 ianuarie, la Iași, cu ocazia Micii Uniri, am semnat împreună cu AUR și ANȚ un protocol de colaborare mai exact Alianța A.U.R. sub sigla căruia vom participa la toate alegerile din 2024. Azi, cu reală satisfacție, pot spune că Alianța A.U.R. nu doar că a crescut în sondaje, provocând panică în cadrul coaliției de guvernare, dar am crescut și calitativ, repet, azi aceasta alianță ce reprezintă un pol suveranist în România numără 7 partide cu un număr impresionant de membri, simpatizanți și susținători. Sunt încrezător că vom căștiga toate alegerile din anul 2024 prin prisma filialei arădene a Partidului Republican, partid aflat într-o ascensiune permanentă. Am reușit să creăm structuri în multe U.A.T.-uri din județ, iar în anul 2024, prin muncă și seriozitate, vom dezvolta organizația județeană.
Fiind și primvicepreședinte al Partidului Republican la nivel național, pot spune că dinamica partidului este bună în acest moment.
JA: În repetate rânduri ați fost un critic puternic la adresa conducerii locale și centrale. Din acest punct de vedere, cum ați văzut anul 2023?
I.C.: Fiind în opoziție, orice partid își dorește să ajungă la putere. În mod firesc, m-am exprimat critic la adresa partidelor ce conduc, în mod vremelnic, Aradul și România. În mod just, deoarece, realitatea imediată în care, din păcate, trăiesc toți concetățenii noștri, o impune. Nu poți rămâne indiferent atunci când țara nu merge în direcția bună. Aici e drama din România: avem potențial, avem resurse cum foarte puține țări au, dar nu avem conducători care să pună pe prim plan bunăstarea poporului nostru, ci sunt preocupați doar de interese mărunte, de interese de partid și de grup. Mă refer aici, în mod clar, la P.N.L. și P.S.D. Dar, toate acestea vor fi stopate în 2024, de electoratul român, care s-a săturat de minciună, de o viață de austeritate. Suntem un partid cu o doctrina clară bazată pe principii morale și creștine, iar acum, în luna decembrie mai cu seamă, vreau să punctam și alte subiecte.
JA: Cum ar fi?!
I.C.: Partidul Republican, în mod doctrinar, promovează familia tradițională, națiunea și credința în Dumnezeu, așa că, în mod firesc cu acest prilej, transmit tuturor arădenilor și tuturor românilor să aibă credință și dragoste în Dumnezeu. Avem un gând de recunoștință față de eroii martiri din Arad, căzuți eroic în decembrie 1989. Să fie veșnic pomenită amintirea lor!
JA: Cum vedeți anul 2024?
I.C.: Sunt optimist și cred că Dumnezeu iubește România și poporul român și mă rog Bunului Dumnezeu să ferească România de război, de calamități, de sărăcie, de foamete și să ne putem bucura de viață. Sunt convins că anul 2024 va fi un an pozitiv, un an cu potențial și perspective bune pentru toți românii și pentru toți arădenii. Cred că avem capacitatea de a face fapte bune care să ducă la momente frumoase și fericite în viața noastră. Anul 2024 este un an olimpic și urez tuturor sportivilor români ce ne vor reprezenta la Paris să obțină cât mai multe victorii și medalii, mai cu seamă de aur, arătând luminii că suntem un popor excepțional. Cu credință în Dumnezeu, cu dragoste față de aproapele nostru, față de arădeni, ca președinte al filialei arădene a Partidului Republican, am convingerea că anul 2024 va fi un an al speranței. .Animați de acestea, pentru România, din partea mea și a Partidului Republican și a Alianței A.U.R. tuturor arădenilor: sănătate, belșug în casele voastre, dragoste, bună voie și La mulți ani!
Trimite articolul
XPartidul Republican, “în mod doctrinar, promovează familia tradițională, națiunea și credința în Dumnezeu”. Este 100% citat de la d-l Viktor Orban (Ungaria), si pentru care este hulit de catre stanga – liberala, aflata la putere in organismele UE. Ce parere aveti ?
sincer nu-i votez pentru că nu doresc să am mustrări de conștiință.. ! votez Ioan Rațiu dacă ar mai fii .. sau cel mai probabil vot multiplu #cel în alb nu poți știi ulterior cum se plimbă ștampilele. DAR la anul veți primii întreaga clasă politică românească un dos de palmă muncitoresc sănătos pentru toate șmecheriile politice din ultimii ani ..
Dute pe Pustii Ipocritule,vrei niste Functii ptr Fatã si Ginere…suntem sãtuli de Tine…Dute…Ciupe…Dute
Acum e la partidul republican?
Dupa cum merg lucrurile in Romania,cu siguranta romanii vor vota AUR!!!Sunt singurii care merita!
Un om potrivit,cu experienta manageriala,administrativa si politica…….cel mai potrivit om la carma Primariei Arad!!!