ARAD. Anul Nou Chinezesc, în care se intră oficial din 12 februarie, va fi sub semnul Bivolului de Metal și a fost sărbătorit la Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze. În prezența președintelui prof.univ.dr. Lizica Mihuț, a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca și a reprezentantelor Asociației Con Brio – Ana Maria Dragoş, Tabita Cristea, Liliana Bran, Ramona Pencea, dar şi a scriitorului Ioan Matiuţ, s-a făcut un scurt bilanț al anului trecut și s-a vorbit despre însemnătatea și puterea noul an.
„Vineri începe Anul Nou Chinezesc, care coincide cu Festivalul Primăverii. Sărbătoarea durează 15 zile, iar în cea de a 15-a zi are loc Festivalul Lampioanelor. În perioada 4-17 februarie, Ambasada Republicii Populare Chineze în România a iniţiat un ciclu de activităţi care sunt transmise pe site-ul şi pagina de Facebook a ambasadei. Invităm pe toată lumea să le urmărească. Excelența Sa Jiang Yu, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România a spus despre anul precedent că a însemnat rezultate record, hărnicie, tenacitate şi unitatea poporului chinez. Noul an chinezesc este Anul Bivolului, ceea ce înseamnă muncă şi putere. De asemenea, simbolizează armonie, unitate şi nu în ultimul rând loialitate. De altfel, şi rezultatele anului viitor vor fi pe măsura muncii depuse”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.
Pol de interes
În continuare, Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a precizat că Aradul nu a renunţat la ideea de a fi un pol de interes în relaţia cu China. „Consiliul Judeţean Arad are relaţii foarte bune cu câteva provincii din China, cea mai veche e relaţia cu Hainanul, acum am perfectat o relaţie de prietenie cu Fujianul, Primăria Municipiului Arad are o legătură cu Quanzhou, iar regiunea din care face parte Quanzhou şi-a manifestat interesul pentru a stabili o relaţie şi cu CJA. China trece printr-o continuă dezvoltare şi avem multe de învăţat. De altfel, Aradul nu a renunţat la a fi un pol de interes în relaţia cu China. Avem şi o propunere concretă cu privire la Zona Liberă Curtici. Anul acesta vor reuşi cei care sunt harnici, creativi şi practici şi vor fi sancţionaţi leneşii. Haideţi să fim harnici, creativi şi practici!”, a declarat Cionca.
Învățămintele lui 2020
Președintele Asociației Con Brio, Ana Maria Dragoş, a transmis un salut Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti: „Vă mulţumesc tuturor că sunteţi alături de noi. Doresc să transmit salutul nostru, al Asociaţiei Con Brio către Ambasada Republicii Populare Chineze. Aş vrea să mulţumesc şi anului 2020 pentru învăţămintele pe care le-am tras cu toţii. Sper ca anul acesta să fim mai puternici, mai harnici şi mai loiali”.
Videoconferință cu Ambasada
Președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, prof.univ.dr. Lizica Mihuț a anunțat că a fost invitată să participe pe 27 februarie la o videoconferință organizată de Ambasada R.P. China, tema abordată fiind cooperarea pragmatică dintre China şi România.
Trimite articolul
XDe ce nu la Wuhan? Chelnerul de ce sta jos? Ce dracu intelege el acolo?
-
Dar unde vrei sa stea, in sac ?
Noi,”pulimea”nu înțelegem ce rol are aceasta Pizdica Mihuțțț în toată ecuația chinezească….nu sa găsit alt personaj din “cultura arădeană”?
Tot apare ba i presa,bă pe ‘critici”acuma și cu chinezii…..are vreo pregătire care va de acolo de a reprezenta diplomatic Aradul meu și cultura mea?….?
Cine i da dreptul acestei chestii cu chip de neutru,să vorbească de tot ce se întâmplă în cultura arădeană??…că norocul că nu se prea întâmplă multe oricum,altfel ar fi o Andreea Esca a culturii arădene….întreb și eu…
Si totusi cui si la ce foloseste Forumul Lizicii??!!!?? MERDEEEEEE!!!!!!!!
Aia 3 din poza si altii ca ei trebuie dusi sa sarbatoaresca anul nou chinezesc alaturi de uiguri in lagarelel de reeducare prin exterminare chinezesti. FORUMUL ASTA E UN SCUIPAT IN FATA OAMENILOR CARE AU FAUCT REVOLUTIA ROMANA, care revolutie a avut ca obiectiv iinlaturarea unor gunoaie de care chinezii vor acum sa ne convinga ca sunt bune. Romania e o tara LIBERA SI DEMOCRATA nu un gunoi dictatorial sclavagist cum e China.
-
Inteleg perspectiva ta.
Europa si-a tradat proprii cetateni, deschizand granitele larg musulmanilor. China ii baga pe musulmani in lagare.
Apropos – ai vazut atata indignare din partea musulmanilor, pentru musulmanii din China, precum ai vazut cand cineva a facut un desen satiric la adresa “profetului”? Unde sunt jihadistii cand cineva mai tare le chinuie fratii? Ai vazut musulmanii bogati sa isi deschida portile larg in fata fratilor care, saracii, au fugit de conflicte din tara lor? Nu.
Asta spune tot ce e de spus.
-
vezi ca uiguri au fost pasnici cata vreme nu i-au sicanat. dupa ce au fost stransi cu usa unii s-au revoltat. logic!
la fel si cu tibetanii de religie budista-
Multumesc de observatie.
Nu le-am studiat istoria, si nu iau apararea Chinei. Ambele extreme pe care le-am prezentat nu le dadeam de bune. Daca ar fi fost violenti, nu ma mira iesirea Chinei. Vazand si cum se comporta in multe alte contexte.
Dar a vorbim si despre pacificsm, informati. Nu zic ca asta e cazul uigurilor, dar iti dau ceva de gandit. Mohamed le-a lasat instructiuni clare: cand sunt in minoritate, sa isi vada de treaba. Cand se inmultesc, piciorul pe grumazul celorlalti. (Este exact strategia pe care a urmat-o el. Cata vreme era un jefuitor de caravane, nu a atacat orase. Ba chiar propovaduia toleranta, pana ce a adunat o armata.) Care sau se convertesc, sau le platesc tribut.
Am studiat atat Coranul cat si hadith-urile lor. Singurii musulmani care urmeaza corect Coranul sunt ISIS, Boko Haram, Al Qaida & prietenii asemeni. Orice musulman neviolent este sau in minoritate fata de dusmani, sau ignora portiuni din cartea lui sfanta.
Cata vreme am mers la Biblie pentru a afla adevaratul crestinism, am aplicat aceeasi procedura in cazul Islamului. Pentru a nu lasa pe altii sa imi spuna “ce si cum e”.
-
Scuze – am vrut mai sus sa spun ca vazand cum actioneaza China si fata de altii despre care stiu ca sunt pasnici, nu m-ar mira sa caute conflict si cu altii.
-
-
-
Nu mai trebuie purtata masca in interior ?
-
Vorbitorii publici au voie fara – cata vreme vorbesc. Diferenta e ca doamna in cauza ar fi trebuit sa fie la o distanta mult mai mare fata de “auditoriu”, din care fac parte si cei doi care stau la masa cu ea.
Regulile sunt pentru altii.
chinezarii
O ZI A DICTATURII, avem?
Președintele Asociației Con Brio, Ana Maria Dragoş: “Aş vrea să mulţumesc şi anului 2020 pentru învăţămintele pe care le-am tras cu toţii.”
da da Invatamintele adevarate sunt ca chinezii ne-au dat la gioale. apoi ne-au vandut mastile la suprapret.
Chinezii au lasat zborurile internationale din si spre Wuhan sa ne cadoriseasca cu virusu Wuhan dar au oprit toate zborurile interne care aveau tangeta cu wuhan.
@Aradon de ce ii promovati atat de mult pe Lizica si chinezi??? nu mai vreau comunism!!! inca nu am scapat de comunism de 30 de ani si ne invadeaza iar … 🙁