UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA ORAS INEU, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „RESTAURAREA ȘI REABILITAREA FUNCȚIONALĂ A CETĂȚII INEULUI”, cod MySMIS 124985, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5: ”Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1: “Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Organism Intermediar.
Proiectul va fi derulat în Orașul Ineu, județul Arad, Str. Republicii nr. 5, cu data de începere la 05.06.2019 și finalizare la date de 31.05.2023. Proiectul are o valoare totală de 23.273.075,37 lei din care finanțare totală nerambursabilă de 22.807.613,86 lei.
Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului
Obiectivul general vizat prin implementarea proiectului „Restaurarea si reabilitarea funcțională a Cetății Ineului” este, pe termen lung, asigurarea dezvoltarii durabile a Orașului Ineu si câștigarea unei poziții importante in ierarhia destinațiilor preferate pentru turism, afaceri sau locuit din județul Arad si chiar din regiune, prin redarea publicului larg a unui monument istoric de importanta națională si regionala, introducerea acestuia in circuitul turistic național, regional si internațional, generând astfel puternice efecte economice, sociale si culturale in întreaga regiune Vest.
In vederea atingerii obiectivului enunțat, proiectul propune o abordare inedita a actului cultural-istoric, prin integrarea activităților muzeistice specifice unui astfel de edificiu într-un program interactiv de vizitare/învățare/relaxare, implementat prin intermediul cercurilor de meserii si arte tradiționale, a evenimentelor culturale, artistice sau de afaceri organizate in cetate, vizând astfel obținerea unui interes crescut din partea publicului larg pentru vizitarea edificiului istoric si a elementelor arheologice adăpostite de acesta.
Obiectivele proiectului vin in întâmpinarea obiectivului priorității de investiție 5.1, realizarea proiectului contribuind in mod direct si fundamental la dezvoltarea locala si chiar regionala, prin conservarea, protejarea si promovarea patrimoniului cultural si a identității culturale locale, marcate in mod categoric de existenta si evoluția in timp a Cetății Ineului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!