ARAD. Seceta prelungită, combinată cu temperaturile extreme din această vară au făcut ca nivelul apei să scadă atât în acumulările de suprafaţă, cât şi în foraje. Administraţia Naţională „Apele Române” anunţă că, la această oră, în ceea ce privește situația alimentărilor cu apă în regim centralizat (aparținând operatorilor de apă-canal), 274 localități din județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Hunedoara, Ilfov, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Ialomița, Dolj, Gorj, Bihor și Arad (18 județe) funcționează în regim restricționat.
„Restricțiile (raționalizarea apei) sunt necesare întrucât consumul de apă a crescut foarte mult și este nevoie de un interval de timp necesar pentru reumplerea rezervoarelor de înmagazinare a apei pentru refacerea rezervelor”, au mai spus cei de la „Apele Române”.
Ţinând cont de faptul că cei de la Compania de Apă Arad nu au anunţat restricţii, iar “Apele Române” spun că există astfel de restricţii în judeţul nostru, am încercat să aflăm care este realitatea.
Compania de Apă, prin vocea purtătorului de cuvânt Monica Iovan, ne-a transmis faptul că nu există restricţii defel, dar, uneori, apa este oprită în zonele menţionate mai sus în perioadele în care populaţia este cel mai puţin afectată.
“Nu au mai fost anunţate restricţionări ale folosirii apei potabile pentru că nu s-a mai pus problema unor astfel de restricţii. Există, însă, momente în care nivelul de umplere a rezervoarelor scade destul de mult. În aceste condiţii, s-a decis sistarea furnizării de apă potabilă pe timpul nopţii, câte 1-2 ore, în funcţie de gradul de umplere. Sunt alese orele la care, de obicei, oamenii dorm şi nu simt aceste întreruperi. Vorbim despre intervalul orar 2:00-4:00, când se întâmplă ca furnizarea apei potabile să fie întreruptă. Imediat ce nivelul de umplere a rezervoarelor ne asigură funcţionarea optimă pentru ziua următoare, se reia livrarea apei către populaţie”, a spus Monica Iovan.
Aceasta a menţionat faptul că sistarea furnizării apei nu se întâmplă în fiecare seară, ci doar când nivelul din rezervoare impune acest lucru.
“În ultimele nopţi nu s-a pus problema sistării. Şi asta pentru că consumul nu a fost atât de ridicat, încât nivelul de apă din rezervoare să scadă prea mult”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă.
Irigaţiile
Reprezentanţii Companiei de Apă Arad readuc pe tapet motivul care generează această problemă: irigarea culturilor.
“Irigaţiile sunt motivul pentru care întâmpinăm, din când în când, probleme legate de furnizarea apei potabile. Ţinând cont de perioada secetoasă pe care o traversăm, oamenii folosesc apa din reţea pentru irigaţiile culturilor. Din păcate, acest lucru duce la scăderea nivelului apei din rezervoarele de înmagazinare. Potrivit legislației în vigoare (LG. 107/ 1996 actualizată), apa potabilă este destinată strict pentru alimentarea populației, a animalelor și pentru asigurarea igienei și sănătății populației. Astfel, în perioadele secetoase, când rezerva de apă este redusă, Compania de Apă Arad face apel la toți utilizatorii să înțeleagă că apa potabilă (adică cea tratată în stațiile de tratare ale uzinelor de apă) trebuie folosită responsabil și doar pentru consum propriu, igienă personală, uz gospodăresc (spălarea vaselor și a hainelor) și adăparea animalelor din gospodărie”, spun cei de la Compania de Apă Arad.
Trimite articolul
XGura. Forati puturi si nu mai croncaniti. Onorativa contractele cu consumatori. Noi(consumatorii ) daca nu platim facturile suntem executati silit.
Daca nici apa nu mai avem in tara asta, nu mai avem nimic… Problema este ca suntem condusi de incompetenti pusi in functii dupa Dumnezeu stie ce criterii. Au ajuns sa faca irigatii tarile arabe, aia au apa cum avem noi drumuri. Importam legume din Israel, vai de capul nostru.