Destul de repede, am zice, a durat doar… trei luni. Aşadar, în luna martie Compania de Apă a fost subiectul unui imens scandal după ce, deşi a ştiut acest lucru, a ascuns faptul că apa furnizată în localităţile din zona Ineului nu este bună de băut. A trebuit să intervină Direcţia de Sănătate Publică Arad care să anunţe oamenii să nu mai folosească apă de la reţea că se pot îmbolnăvi. Odată devenit public scandalul, cei de la companie au încercat să se disculpe. Nu au dat vina pe altcineva, ci pe ceva, dar au spus că vor remedia problema. Au susţinut că de vină ar fi vechimea staţiei de pompare. Într-un final, au remediat problema. Dar au trecut trei luni de zile de la momentul declanşării scandalului până la rezolvarea situaţiei. Prea mult, dacă este să ne întrebaţi pe noi, mult prea mult. Deşi sunt abonaţi la Compania de Apă Arad şi plătesc cu vârf şi îndesat fiecare strop de apă consumat, locuitorii din Ineu, Mocrea, Şicula, Gurba şi Chereluş au fost „serviţi” cu apă otrăvită. Asta până vineri, când reprezentanţii companiei au anunţat că „apa destinată consumului uman furnizată de Uzina de Apă Ineu respectă condiţiile de potabilitate prevăzute de lege şi poate să fie consumată”. Aşadar, ineuani, aveţi liber la apa de la reţea.
Apă bună de băut în zona Ineului. După trei luni
Apă bună de băut în zona Ineului. După trei luni
La aproape trei luni distanţă de la momentul în care a devenit public faptul că apa furnizată de Compania de Apă Arad în zona Ineului nu este potabilă, reprezentanţii companiei au anunţat că problema a fost remediată.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Real Madrid, deținătoarea trofeului, a învins-o pe Atletico Madrid cu scorul de 2-1, marți seara, pe Stadionul „Santiago Bernabeu”, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Arsenal a surclasat-o pe PSV cu 7-1, la Eindhoven.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat marți gata să lucreze sub leadershipul lui Donald Trump pentru a obține o pace durabilă în Ucraina, în toiul tensiunilor cu Casa Albă ilustrate prin suspendarea ajutorului militar al SUA pentru Ucraina, informează AFP.
2
Mapamond
Deputați de opoziție din Serbia au aruncat marți cu grenade fumigene în interiorul parlamentului în semn de protest față de politicile guvernului, scrie Agerpres. Un deputat a făcut AVC după incident.
România
Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu, Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Totul, după afirmații ale SVR despre Călin Georgescu.
7
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!