INEU. De foarte multă vreme, locuitorii oraşului Ineu s-au plâns de faptul că, deşi plătesc apa la preţuri exorbitante, nu se pot folosi de ea. Motivul? Apa ajunge la robinetele ineuanilor maro sau neagră, plină de impurităţi, cu gust şi miros rău. Mai mult decât atât, primarul oraşului, Călin Abrudan, a anunţat de nenumărate ori că apa nici măcar nu este potabilă. A fost nevoie să treacă mult timp până când cei de la Compania de Apă Arad s-au sesizat în privinţa acestei probleme. Şi, în urma unei scurte vizite în teren, s-a anunţat faptul că problema apei din Ineu va fi rezolvată în două săptămâni de zile.
„Avem probleme cu calitatea apei în mai multe zone. Am solicitat să vină la fața locului o comisie a Companiei de Apă Arad pentru a putea rezolva problemele anunțate. S-a ajuns la câteva concluzii, în speță închiderea unor tronsoane însemnate cu inele, pornirea aerării la stația de apă, cât și spălarea tuturor capeților de rețea. Am constatat că apa pleacă din stație fără miros, fără gust și fără impurități. Sperăm că, într-un timp cât mai scurt, fiecare cetățean să beneficieze de apă cu o calitate similară celei care pleacă din stație. Din punct de vedere biologic, toate probele prelevate sunt bune”, a declarat Călin Abrudan. Atenţie, primarul vorbeşte strict despre apa care pleacă din staţie, nu despre cea care ajunge la robinetul ineuanilor. Aşadar, problemele sunt undeva… pe drum.
„Am stabilit împreună cu domnul primar, ca, în următoarele două săptămâni, să remediem și problemele apărute pe rețele, deoarece apa care iese din stație, din punct de vedere biologic, este conformă”, a declarat Vasile Borha, director general adjunct al Companiei de Apă Arad. Drept urmare, cel puţin la nivel de declaraţii, locuitorii Ineului vor avea, în două săptămâni de zile, o apă de calitate. Totuşi, rămâne de văzut dacă promisiunile vor fi respectate sau nu.
Trimite articolul
XAceeasi problema si la Bocsig.Ticalosii iti vand apa cu rugina si mint cu nerusinare ca e potabila.Poti sa le tot faci reclamatii , toti sunt pe o mana…
instalatii facute cu pretul cel mai mic de necalificati,au “reusit”sa umple instalatia orasului cu namol
Nu e adevarat, totul e dezinformare. Mergeti sa vedeti calitatea apei la iesirea din statie. Celelalte sunt din cauza transportului apei lucru care nu tine de compania de apa. Asa ca fiecare sa isi rezolve problemele lor.
-
Reteaua al cui este?
-
De ce nu taci mai gaoaza?! Reteaua de transport, in multe locuri veche dec 50 de ani, este tot a CAArad….Poti sa speli aceste conducte (multe de pe trimpul lui Gh.Dej, de cate ori vrei….tot apa murdara va veni! Apoi, seful Uzinei de Apa de la Ineu este un troglodit necalificat, pus politic acolo, navetist pe deasupra si care habar nu are de problemele de la Ineu!Pana nu se schimba retelele vechi din Ineu, tot asa va fi!De rasul lumii…..
Oameni buni, plătesc de ani de zile pierderi de minim 10 lei lunar la blocul unde locuiesc.Apa care vine la robinet este infectă daca este rece.Vine cu impurități iar furnizorul va trebui sa despăgubească locatarii blocului de pe Calea Republicii 49A din Orașul Ineu județul Arad cu vârf și îndesat.