Opoziţia a început, ce-i drept, anul în forţă, votând împotriva proiectelor Primăriei, dar cele patru voturi negative nu au schimbat cu nimic balanţa în consiliu. Singura discuţie s-a iscat pe tema scumpirii apei livrate de către Compania de apă, dar, cum era de aşteptat, la vot, proiectul Primăriei a trecut iar arădenii vor plăti mai mult pentru apa de la robinet.
Consilierul PSD, Gheorghe Săplăcan a fost cel care a deschis subiectul şi a cerut aleşilor să voteze amendamentul prin care apa arădenilor să nu se mai scumpească. Diferenţa dintre tariful de acum şi cel propus şi acceptat de Primăria Arad urma să fie acoperit, potrivit alesului PSD, prin reducerea cheltuielilor Companiei de apă. Propunerea lui Săplăcan nu a fost însă nici pe gustul executivului şi nici pe cel al aleşilor Puterii, care au susţinut faptul că votul dat e doar unul consultativ, în condiţiile în care tariful a fost deja avizat de ANRE. „Atunci nu văd de ce ne mai puneţi să votăm”, a fost întrebarea logică a alesului Claudiu Cristea.
După o intervenţie a secretarului CLM – care a susţinut printre altele că refuzul de a vota preţul nou al apei ar avea drept consecinţă compensarea diferenţei de tarif din bugetul local – şi după câteva propuneri ale aleşilor Opoziţiei, care au cerut pe mai departe ca diferenţa de preţ să fie suportată prin reduceri de cheltuieli la Compania de apă – noile tarife la apa livrată arădenilor au trecut de votul consilierilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!