Programul Prima Conectare la Apa și Canalizare în județul Arad a fost aprobat, iar în Nădlac 73 de gospodării vor beneficia de acest program. „Acest program vizează familiile și persoanele singure cu venituri mici care pot beneficia de bani de la stat, mai precis, până la 1.900 de euro, pentru racordarea ori branșarea propriei gospodării la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare. Astfel cele 73 de familii sau persoane singure din Nădlac care și-au depus dosarul la primărie vor beneficia în curând de branșarea/ racordarea la sistemul public de alimentare cu apa și/sau canalizare. Compania de Apă Arad se va ocupa în continuare de procedura de branșare/ racordare a gospodăriilor declarate eligibile. Subliniez că programul se poate aplica doar în zonele în care există deja rețele pentru alimentarea cu apă sau canalizare”, a transmis primarul din Nădlac, Ioan Mărginean.
Trimite articolul
XExplicati va rog, de ce persoanele care nu sint racordate la reteaua de apa, sint obligate sa plateasca canalizarea de 7 mc/ luna si persoana ??
si cu restul gospodariilor cum ramane?
Numai la Ineu, cei doi corifei ai CA Arad, Cionca si Borha, nu rezolva problema apei potabile! Apa potabila = cafea cu lapte!