Joi, la ora 13,00, la Hotel Continental, filialele arădene ale Partidului România Unită şi Uniunii Creştin Democrate din România au semnat protocolul de înfiinţare a „Alianţei pentru Arad”- APAR. Este o alianţă electorală, care prevede că PRU şi UCDR vor avea liste comune de candidaţi la alegerile locale, pentru primării, consilii locale şi judeţene. Protocolul a fost semnat de către preşedinţii celor două formaţiuni, Adrian Mureşan-PRU şi Bruno Biringer-UCDR, în prezenţa liderilor naţionali, Bogdan Diaconu, preşedinte PRU şi Victor Fărăgău, vicepreşedinte fondator al UCDR, dar şi a lui Ciprian Luca, independentul pe care alianţa îl va susţine la Primăria Aradului. Deasemenea, a fost prezent preşedintele PSRo Arad, Teodor Cilan, partidul lui Geoană susţinându-l, deasemenea, pe Ciprian Luca.„Vom propune candidaţi care vor îndeplini un set de norme de etică asumate de ambele partide ale alianţei”, a declarat Adrian Mureşan. La rîndul său, Bruno Biringer a spus că „În cel mai scurt timp vom veni în faţa alegătorilor cu un program electoral serios şi argumentat, bazat pe probleme punctuale ale Aradului şi ale fiecărei localităţi în care vom propune liste de candidaţi”.
APAR alianţele electorale
APAR alianţele electorale
Partidul România Unită şi Uniunea Creştin democrată din România au format „Alianţa pentru Arad”, alianţă electorală.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Trupa antrenată de Mircea Rednic pornește la drum cu un meci la Arad, contra celor de la Oțelul Galați, duminică, de la ora 18.
UT Arad
Arădenii au ratat ocaziile lor, iar „câinii roșii” au punctat exact când aveau nevoie.
România
Parchetul General a anunțat luni că s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, în legătură cu postarea liderului AUR, George Simion, în care a instigat la „jupuirea în piața publică” a membrilor Biroului Electoral Central care au invalidat candidatura lui Călin Georgescu.
ARADON opinii
Nestatornică și nehotărâtă între soare și frig, vestitoarea primăverii, cea care pornește circuitele clorofilei dăruindu-ne forțe noi și soare proaspăt: MARTIE!
Citiți principiile noastre de moderare aici!