ARAD. Două gărzi pe ATI şi două pe Medicină Internă vor apărea în cadrul Spitalului Judeţean Arad. Consiliul Judeţean Arad a întocmit un proiect de hotărâre prin care îşi propune să înfiinţeze noi linii de gardă în unitate, dar şi să desfiinţeze linii de gardă la domiciliu. „Față de liniile de gardă existente și aprobate și având în vedere necesitatea rezolvării unor situații deosebite care reclamă maximă urgență în acordarea asistenței medicale pacienților, se propune pentru asigurarea corespunzătoare a continuității asistenței medicale în afara programului de muncă, a se înființa doua linii de gardă continue în specialitatea ATI și două linii de gardă continue în specialitatea medicină internă în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, precum şi sistarea unor linii de gardă la domiciliu care nu mai îndeplinesc condițiile legale de funcționare”, se arată într-un proiect de hotărâre a Consiliului Judeţean. În ceea ce priveşte viitoarele linii de gardă, acestea sunt: o linie de gardă continuă în specialitatea anestezie și terapie intensivă – Secția clinică ATI I; o linie de gardă continuă în specialitatea anestezie și terapie intensivă – Secția clinică ATI II; o linie de gardă continuă în specialitatea medicină internă – Secția Clinică Medicină Internă I; o linie de gardă continuă în specialitatea medicină internă – Compartiment Îngrijiri Paliative Ghioroc. În tot acest timp, vor fi desfiinţate următoarele linii de gardă la domiciliu: o linie de gardă la domiciliu în cadrul Compartimentului Îngrijiri Paliative Ghioroc; o linie de gardă la domiciliu în specialitatea chirurgie toracică; o linie de gardă la domiciliu în cadrul Compartimentului Cardiologie Intervențională.
După aceste modificări, în cadrul Spitalului Judeţean Arad vor funcţiona un număr de 35 de linii de gardă, astfel: 25 de linii de gardă destinate secțiilor și compartimentelor cu paturi; două linii de gardă destinate Laboratorului clinic de analize medicale și Laboratorului clinic de radiologiei și imagistică medicală; două linii de gardă destinate UPU-SMURD; şapte linii de gardă la domiciliu.
Trimite articolul
XSuper!!! Inca niște bani bine justificați. Doamne ajută sa fie si un medic macar pe linia de interne care sa faca o ecografie in garda, in cazul in care e necesar si pacientul e urgenta. Nu doar sa comenteze ca el nu e acolo sa faca ecografii…
Cum sa infintati garda pe cronici si la ingrijiri paleative? Cu banii de garzi de pe paleative puteti infinta alta linie de garda sau puteti renova o sectie. Va bateti joc de banii bugetului
-
De ce te superi,medici nu au voie sa primească 1400 de lei pe o gardă în care doarme de au ochișorii umflați de atâta somn.