ARAD. Fostul primar al comunei Zărand, Florin Ion Moţ, fostul viceprimar Ioan Drăgan şi fostul contabil Sorin Dehelean au atacat cu apel sentinţa prin care au fost condamnaţi de către Judecătoria Arad pentru abuz în serviciu, delapidare, fals şi uz de fals. După cum era de aşteptat, cei trei nu au fost mulţumiţi de soluţia dată de magistraţii arădeni şi au decis să conteste sentinţa la Curtea de Apel Timişoara. Toţi cei trei au înaintat apel faţă de decizia Judecătoriei Arad. Procesul va continua la Timişoara începând cu data de 15 aprilie, dată la care a fost stabilit primul termen. Iar acest prim termen ar putea fi şi ultimul, existând posibilitatea ca judecătorii de pe Bega să admită sau să respingă apelurile celor trei.
Reamintim faptul că, la începutul lunii martie, Florin Ion Moţ, fostul primar din Zărand, a fost condamnat la 6 ani, 3 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare, în timp ce fostul viceprimar, Ioan Drăgan, a primit 2 ani şi 3 luni pentru complicitate la abuz în serviciu, pedeapsa fiind una cu suspendare. Sorin Dehelean, fostul contabil al primăriei, a fost condamnat la 1 an de închisoare pentru fals intelectual şi la 6 luni pentru uz de fals, rezultând o pedeapsă de 1 an şi 2 luni de închisoare cu suspendare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!