ARAD. Acordarea sprijinului financiar din fonduri europene şi naţionale este condiționată de respectarea de către fermieri a unor norme de bază legate de mediu, schimbări climatice, bunele condiţii agricole ale terenurilor, sănătate publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor, bunăstarea animalelor. Bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) 6.2 prevăd că este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente.
„Obiectivul acestui standard este menţinerea materiei organice în sol, prevenirea şi reducerea poluării atmosferei. Fermierii care exploatează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare.
Arderea crengilor rezultate în urma tăierilor de întreţinere şi fructificare din livezi, precum şi a coardelor din plantaţiile de viţă de vie, nu contravine obiectivului GAEC 6, combaterea buruienilor din aceste plantaţii făcându-se în timpul vegetaţiei.
Acest standard nu se aplică categoriei de folosință a terenului, și anume culturi permanente. De asemenea, nu trebuie arsă vegetaţia ierboasă sau lemnoasă de pe pajiştile permanente”, explică directorul APIA Arad, Alin Triponescu.
Sesizare la poliție
Mai mult, în cazul în care fermierul constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei sale a fost arsă, incendiul fiind provocat de o cauză necunoscută, pentru a nu fi sancţionat, acesta trebuie să întocmească și să prezinte la Centrul local/judeţean al APIA la care a depus cererea de plată, o copie după sesizarea depusă şi înregistrată la poliţie, la Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau, unde este cazul, la Detaşamentul de pompieri din cadrul autorităţilor publice locale (Primărie).
Excluderea de la plată
„Nerespectarea de către fermieri a normelor privind ecocondiţionalitatea conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, a uneia sau a mai multor scheme de sprijin, accesate în cursul anului calendaristic în care a avut loc constatarea, pentru unul sau mai mulţi ani, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau circumstanţe excepţionale care au împiedicat respectarea acestor norme. Precizăm că APIA a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente”, mai spune Triponescu.
Citește și:
22 de incendii de vegetație uscată în județul Arad. 120 de hectare au fost afectate de flăcări
Citiți principiile noastre de moderare aici!