Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) le reaminteşte beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, aferente anului în curs, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia pentru finanţarea activităţilor curente. Aceste credite reprezintă un instrument creat pentru a ajuta financiar fermierii până la primirea la termen, potrivit legislaţiei în vigoare, a primei pe exploataţie pentru bovine la care sunt îndreptăţiţi. Opţiunea de a solicita creditul aparţine integral fermierului.
Convenţii cu băncile
„Începând cu data de 18 ianuarie a.c., creditele pot fi accesate şi de la Banca Transilvania, cu care APIA a încheiat o convenţie în acest sens. Prevederile convenţiei sunt identice cu cele ale convenţiilor anterioare, în ce priveşte depunerea de către fermier a dosarului de accesare a creditelor pentru finanţarea activităţilor curente”, ne explică directorul APIA Arad, Gheorghe Alda.
APIA a menţionat însă faptul că Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe / acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului).
Atenţie la credit!
„Reafirmăm recomandarea adresată potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă (creditoare), pentru a beneficia de condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale”, mai spune Alda.
Valoarea plăţilor
Plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia bovine, reprezintă prima pe exploataţie, în cuantum de 410 lei/cap de bovină (conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1244/2010).
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!