Începând cu anul de cerere 2023, APIA are obligația să instituie un sistem de monitorizare (checks by monitoring) a suprafețelor așa cum prevede Regulamentul de punere în aplicare nr. 1173/2022 de stabilire a normelor de aplicare ale Regulamentului (UE) nr. 2116/2021 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control din cadrul noii Politici Agricole Comune (2023-2027).
Așadar, gestionarea cererilor de plată aferente Campaniei 2024, în vederea acordării plăților directe cât și a plăților pentru măsurile de dezvoltare rurală în cadrul noii Politici Agricole Comune, presupune respectarea Regulamentelor care stau la baza punerii în aplicare a Sistemului Integrat și include întregul flux de lucru, începând cu primirea cererilor, procesarea lor, prelucrarea datelor, realizarea de controale prin monitorizare, controalelor administrative și pe teren, până la efectuarea plăţilor, atât în avans cât și a plăților regulare. Așadar, controlul prin monitorizare nu înseamnă că fermierii riscă să își piardă subvențiile.
În ceea ce privește controlul, APIA spune că sunt trei obiective: *detectarea din timp a condițiilor de eligibilitate neîndeplinite aferente cererilor de sprijin; *informarea fermierilor de condițiile de eligibilitate neîndeplinite, de prezența unor suprafețe neeligibile, de folosirea neeligibilă a terenului sau modificarea categoriei de folosință agricolă; *posibilitatea modificării de către fermieri a cererilor de sprijin în vederea prevenirii și nu a aplicării de sancțiuni.
„Cererile de ajutor pot fi modificate sau retrase total sau parţial, fără penalități, de către fermieri, în cazul intervenţiilor care fac obiectul sistemului de monitorizare a suprafeţelor, pâna la data de 20 septembrie 2024. Prin acțiunile de clarificare, APIA dorește eliminarea tuturor discrepanțelor/ neconformităților până la finalul perioadei de control, respectiv 11 octombrie 2024, astfel încât la data de 15 octombrie 2024 să poată face plățile în avans așteptate de toți fermierii, fără a exista nicio suspiciune de fraudare a fondurilor europene”, a subliniat APIA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!