Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a dat publicității raportul de activitate pentru anul 2023, cele mai relevante fiind datele cu referire la numărul de pacienți care au avut nevoie de asistență medicală și principalele boli tratate.
Pe parcursul anului trecut. în cabinetele medicale din cadrul Ambulatoriului SCJU Arad au fost examinați 67.882 de pacienți, cărora li s-au efectuat analize medicale în regim de urgență în cadrul Unității de Primire Urgențe, iar 38.856 de pacienți au fost internați pe secțiile spitalului în regim de spitalizare continuă. Alți 23.396 de pacienți au efectuat investigații medicale în regim de spitalizare de zi. De consultații de specialitate în Ambulatoriul SCJU Arad au beneficiat 139.588 de arădeni.
„În ceea ce privește activitatea Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, în anul 2023 s-au efectuat în total, 84.375 de investigații, dintre care: 4.357 investigații imagistice de tip RMN, 22.670 de tomografii computerizate (CT), 51.581 de radiografii, 14 ecografii, 913 ecografii mamare, 1.728 de mamografii, 3.087 de investigații de osteodensiometrie (DXA) și 25 de fluoroscopii”, se arată în raportul de activitate.
Activitatea echipei Laboratorului de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a însumat nu mai puțin de 1.545.258 de analize medicale în regim de urgență, pentru pacienții spitalului internați cu diferite afecțiun în regim de spitalizare continuă, de zi sau în regim de ambulatoriu.
În Blocurile Operatorii ale SCJU Arad s-au efectuat 10.971 de intervenții chirurgicale pentru pacienți internați în regim de spitalizare continuă, iar în cadrul Blocului Operator al Secției Clinice Obstetrică Ginecologie au avut loc 2.093 de nașteri.
Principalele boli
Situația privind principalele boli tratate la Spitalul Clinic Județean de Urgență în cursul anului trecut, în cifre, indică o creștere a numărului de spitalizări continue, atât la acuți, cât și la cronici. Astfel, din totalul de 38.856 de pacienți, 2.668 au fost internați cu boli infectioase, cu tumori malignne – 3.784, cu boli ale aparatului circulator – 4.384, cu infarct miocardic – 312, diverse ischemii miocardice – 142, accidente cerebro-vasculare – 1.172, boli ale apartului respirator – 4.432, afecțiuni digestive – 4.083, boli ale aparatului uro-genital – 2.362, sistem osteo articular – 1247, traumatisme și otrăviri – 2541, tulbuări mintate cu durata de spitalizare mai mici de 365 zile – 1.949.
“Adresabilitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad la nivelul județului a fost de peste 80% atât în anul 2022, cât și în anul 2023, fapt care arată că marea parte a cetățenilor care necesită internare în regim de spitalizare continuă, apelează la serviciile asigurate de spitalul nostru. Gradul de complexitate a cazurilor tratate pe parcursul anului 2023, pentru serviciul de spitalizare în regim continuu, a fost în continuă creștere la nivelul unității medicale, ceea ce înseamnă că în ultima perioadă, sunt tot mai mulți cetățeni cu multiple afecțiuni medicale”, se mai arată în raportul de activitate.
Numărul spitalizărilor
În regim de spitalizare continuă cu boli acute au fost internați, în 2023, 36.833 de pacienți, față de 34.607 în 2022. Cu boli cronice au fost spitalizați anul trecut 2.014 pacienți, în timp ce în 2022 s-au făcut 1.520 de internări. De asistență medicală în regim de spitalizare de zi au beneficiat în 2023, 23.396 de bolnavi, față de 19.689 în 2022.
Priorități pentru anul în curs
Potrivit raportului de activitate, una dintre prioritățile imediate ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad are în vedere mutarea Secției Clinice Oncologie Medicală în noul sediu, predat spitalului de către Consiliul Județean Arad, la finele anului 2023. Pentru a putea reloca secția sunt necesare și investiții în echipamente și aparatură medicală de specialitate precum: sistem automatizat de preparare a medicației citostatice, hotă microbiologică cu flux luminar vertical.
Se dorește, de asemenea, modernizarea Blocului Operator I din incinta clădirii principale a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – pentru care există deja documentație, în faza de DALI.
Tot pe lista obiectivelor imediate se mai află finalizarea lucrărilor și darea în folosință a Secției Clinice Anestezie și Terapie Intensivă II (incinta fostului Spital Municipal) și dotarea cu aparatură și echipamente medicale a unor secții și compartimente precum: Oftalmologie, Chirurgie Generală II, Neonatologie, Urologie, în funcție de solicitările medicilor șefi/coordonatori.
Adresabilitatea Spitalului Județean Arad a fost de peste 80%
Trimite articolul
XSi cate au fost reusite din acest total?!