Grupurile de acţiune locală (GAL) din judeţul nostru prinde deja formă. Chiar între sărbătorile de iarnă, în 29 decembrie, reprezentanţii GAL-urilor au fost chemaţi la Consiliul Judeţean Arad (CJA) unde şeful Centrului Regional de Plăţi în Dezvoltare Rurală şi Pescuit Timişoara, Florin Nedelcu, a semnat finanţarea în valoare totală de aproximativ 12 milioane de euro.
Judeţ fruntaş
Judeţul nostru este printre puţinele care au câştigat toate proiectele depuse. „Au fost depuse patru proiecte din judeţul nostru, toate fiind declarate câştigătoare, ceea ce înseamnă un procentaj de sută la sută pentru Arad. Programul se desfăşoară pe perioada următorilor doi ani”, a declarat Adrian Ţolea, vicepreşedintele CJA. „Ceea ce a fost uşor a trecut, de acum urmează greul, şi anume implementarea proiectelor. Îi felicit pe conducătorii GAL-urilor şi îi anunţ că le stăm la dispoziţie cu orice au nevoie”, a spus şi Arsenie Handra, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. În schimb, deputatul Iustin Cionca, prezent şi el la semnarea contractelor, a anunţat că speră că acesta este doar primul pas. „Fondurile acestea au fost primite pentru perioada 2012-2013. Din 2014 sumele disponibile GAL-urilor vor fi mult mai mari şi sperăm ca judeţul nostru să atragă în continuare fonduri”, susţine Cionca.
Parteneriat public-privat
Grupurile de acţiune locală sunt parteneriate public-private, în care mediul privat va deţine 65 la sută, iar administraţiile publice 35 la sută. Din fondurile administraţiilor publice vor fi finanţate proiecte de dezvoltare mai mici. În ceea ce priveşte ţinta GAL-urilor, acestea trebuie să dezvolte zonele judeţului din punct de vedere turistic, agricol, tradiţional, dar şi pe segment de infrastructură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!