La mijlocul campaniei electorale pentru alegerile locale, Primăria Orașului Ineu a atribuit două lucrări importante pentru oraș: reabilitarea corpului C1 al Colegiului „Mihai Viteazul” și a clădirii Liceului Tehnologic „Sava Brancovici”.
Conform celor specificate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, la „Sava Brancovici” se vor executa lucrări de reabilitare și modernizare „a spațiilor cu destinația zone de învățământ, ateliere, administrative, anexe și grupuri sanitare, distribuite pe toate cele 4 corpuri de clădire: subsol, trei etaje și mansardă”. Conform sursei citate, câștigătorul licitației – Tredeco Holding SRL, din Ineu – va avea la dispoziție trei luni pentru a realiza proiectul tehnic și alte 6 luni pentru a executa lucrările cuprinse în proiect. „Durata de derulare a contractului de achiziție publică este de 36 luni și a fost stabilită luând în considerare durata contractului de finanțare în baza căruia se realizează investiția, precum și specificul mecanismelor de plată prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, se arată pe SEAP. Pentru lucrările de la „Sava Brancovici”, Primăria Ineu va plăti 4.482.981 de lei, adică aproape 925 de mii de euro.
La celălalt liceu din oraș, Colegiul „Mihai Viteazul”, corpul C1 va fi extins. Extinderea propusă este compusă din trei zone: zona sălii multifuncționale, care va fi construită pe structură metalică și învelită în panouri sandwich, zona anexelor sălii multifuncționale, ce va fi construită pe o structură de cadre din beton armat și corpul de legătură între noua construcție și corpul C1, ce va fi reabilitat. La fel ca în cazul celuilalt liceu, și aici termenul de proiectare va fi de 3 luni, iar cel de construcție de 6 luni. Pentru proiectul de la „Mihai Viteazul”, primăria din Ineu va plăti 7.245.809 lei, adică aproape 1,5 milioane de euro, bani pe care îi va încasa firma Chintoflor Construct SRL, din Oradea, firmă care a câștigat licitația.
În ambele cazuri, sumele se referă doar la construcții, nu și la dotări, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice fiind menționat că „achiziția dotărilor (electronice și electrocasnice, mobilier) nu face obiectul prezentei proceduri de achiziție publică”.
Trimite articolul
XBravo domnilor…se poate!
Haide si la Pancota sa-l invatati pe dl primar Pocriser cum se face!!! ca tare incapatinat si destept se mai tine!!
Nu poate termina si deschide noul corp de liceu (prioect facut de administratia dinainte a PNL)