ARAD. Au promis 300 de kilometri de drumuri judeţene noi şi sunt foarte aproape să îşi atingă ţinta. Vorbim despre cei din conducerea Consiliului Judeţean Arad, respectiv preşedintele Iustin Cionca şi vicepreşedinţii Sergiu Bîlcea şi Răzvan Cadar, care au organizat o conferinţă de presă în care au rezumat lucrările de modernizare a drumurilor judeţene. „Niciodată în istoria Consiliului Judeţean nu s-a lucrat atât de intens pe drumurile judeţene ca în acest mandat. În anul 2016 am promis că vom moderniza 300 de kilometri de drumuri judeţene până la sfârşitul mandatului, în 2020. În prezent sunt finalizate sau sunt în şantier peste 250 de kilometri de drumuri judeţene. Ne apropiem cu paşi repezi de ţinta pe care ne-am impus-o, iar anul viitor vom atinge borna cu numărul 300 de kilometri de drumuri judeţene modernizate. Vorbim aici de reabilitări şi de modernizări, nu de reparaţii ori covoare asfaltice”, a spus Iustin Cionca, preşedintele CJA. Acesta a spus că legea achiziţiilor publice este o mare piedică în calea dezvoltării, iar prevederile care spun că este obligatoriu să se lucreze la preţurile cele mai mici pot ştirbi din calitatea unor lucrări. „În cei trei ani, din 2016 şi până acum, au fost deschise 27 de şantiere, dintre care 14 au fost finalizate şi 13 sunt încă în execuţie”, a mai completat Cionca.
Planuri mari
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Sergiu Bîlcea, a vorbit apoi despre strategia gândită pentru drumurile judeţene. „În anul 2016 a fost un moment zero al infrastructurii rutiere din judeţul Arad, moment în care am construit o strategie. Ne bucurăm foarte mult că, în aceşti trei ani, nu am pierdut niciun proiect european. Din 2016 şi până în prezent au fost modernizaţi 95 de kilometri de drumuri judeţene, iar 161 de kilometri sunt, în prezent, în şantier. Pe aproape toate drumurile aflate în lucru s-a turnat deja şi un prim strat de asfalt. Dar nu ne oprim aici. Anul viitor vom demara noi lucrări de modernizare, cel mai important proiect fiind drumul Arad-Şiria-Pâncota”, a spus Bîlcea. Acesta a anunţat că speră ca noul guvern să deblocheze fondurile europene din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. „Dacă se va permite supralicitarea, cum s-a întâmplat şi în alte zone, finalizarea centurii Aradului va primi finanţare. Vorbim aici despre cel mai mare proiect din istoria Consiliului Judeţean, o lucrare de aproximativ 50 de milioane de euro”, a mai declarat vicele de la CJA.
Speranţe mari
Sergiu Bîlcea a anunţat că, anul viitor, ar putea demara lucrări de modernizare a nu mai puţin de 200 de kilometri de drumuri judeţene. „Nu avem încă asigurată finanţare pentru toate lucrările gândite de noi, dar sunt convins că vom identifica surse pentru aceste proiecte”, a spus Bîlcea. De cealaltă parte, Iustin Cionca a fost mai rezervat şi a spus că „vicepreşedintele este mai optimist de felul lui, eu sunt mai realist. Nu ştiu dacă vom reuşi să găsim finanţare chiar pentru 200 de kilometri de drum. Dar pot să spun sigur că şi anul viitor vom avea proiecte noi, care vizează modernizarea drumurilor”.
Trimite articolul
Xam putea, vom vedea, speram sa. cautam finantare ???? ce rezulta de aici este incompetenta, ati iesit public sa va plangeti ca de obicei, nimic concret doar povesti si multa speranta, acuma aveti guvernul vostru, aveti priumaria voastra, aveti consiliul vostru dar tot nu puteti sa faceti nimic. Voi anuntati ca sar putea sa faceti niste drumuri? si daca nu faceti va dati demisiile? Intrebare CINE VA TINE ACUM???
-
Pai tovarase vomVedea este vorba de 200km drumuri de reabilitat la care “vom vedea”, 200 km aflati in continuarea celor 300 km (aproximativ) la care se lucreaza intens ACUMA!!!! Voi de pe aici de pe forum sunteti turci, sau trebuieste vorbit si scris la voi in chineza?????????
VA MAI LAUDATI MULT, NEGHIOBILOR??
Trebuie sa facem o revolutie judeteana, ca nu se mai poate cu astia.
Oare de ce s-a reparat deja drumul Seleus-Zărand ?Asa de bine a fost facut?
Bai oameni buni, Arad – Șiria cam în ce an va apucați sa îl modernizati? Ha? Gura bate…….la pasajul din Micalaca iar nu lucrează nimeni (de parca a lucrat cineva vreodată)….
cine e de vina daca ati votat hoti de 14 ani tot cionca falca sau pdl au fost la putere in arad in oradea s a avansat la greu in arad ati votat aceasi oameni cu diplome false la goldis adica nimicuri!cine e de vina ?